Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Musk a şters postarea în care susținea că Trump apare în dosarul de abuzuri sexuale al lui Epstein

Războiul dintre Elon Musk şi Donald Trump pare să fi luat o altă turnură. Patronul Tesla a şters aparent postarea în care susținea că preşedintele SUA apare în dosarul de abuzuri sexuale al lui Jeffrey Epstein. 

de Redactia Observator

la 11.06.2025 , 19:21

Postarea, care avea peste 200 de milioane de vizualizări, mai poate fi vizibilă doar arhivată pe siteuri. 

Elon Musk postari

Elon Musk a postat, fără a prezenta dovezi, că numele preşedintelui apare în dosarul Jeffrey Epstein, finanţistul american aflat în centrul unui vast scandal de crime şi exploatare sexuală care s-a sinucis în închisoare înainte de a fi judecat. Ca răspuns, Casa Albă s-a mulţumit să descrie aceste atacuri drept "regretabile".

Articolul continuă după reclamă

Elon Musk postari

Schimb de acuzaţii 

Donald Trump și Elon Musk s-au atacat dur în public, schimbând acuzații de "nebunie și "ingratitudine". Alianţa lor a fost spectaculoasă şi intensă, ruptura lor la fel de intensă, scrie AFP. Într-un ultim atac, miliardarul susținea că președintele SUA apare în dosarul de abuzuri sexuale al lui Epstein.

Preşedintele american a asigurat pe reţeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, "a înnebunit" din cauza unei decizii defavorabile maşinilor electrice.

Preşedintele american a asigurat pe reţeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui Elon Musk care, în opinia sa, "a înnebunit" din cauza unei decizii defavorabile maşinilor electrice.

În război 

De când cel mai bogat om din lume a lansat săptămâna trecută un val de critici împotriva mega-proiectului de lege bugetară al lui Donald Trump, era probabil doar o chestiune de timp până când divorţul urma să se consume cu adevărat. Preşedintele a oficializat ruptura joi în timpul unei reuniuni în Biroul Oval cu cancelarul german Friedrich Merz, redus la rolul unui figurant tăcut.

În timpul unui schimb de opinii cu jurnaliştii transmis în direct, Donald Trump a declarat că este "foarte dezamăgit". "Elon şi cu mine am avut o relaţie minunată. Nu ştiu dacă va mai fi aşa", a spus el despre fostul său "consilier special", care a părăsit săptămâna trecută misiunea sa de reducere a cheltuielilor pe care o conducea la Casa Albă.

"Prostii", a scris Elon Musk în comentariul la un videoclip cu Donald Trump afirmând că furia lui se datorează pierderii subvenţiilor pentru vehiculele electrice. "Minciuni", a postat apoi el deasupra unui clip în care preşedintele american afirma că omul de afaceri cunoştea dinainte conţinutul textului. O "lege măreaţă şi frumoasă", potrivit lui Donald Trump, o "abominaţie dezgustătoare" pentru finanţele publice, în opinia lui Elon Musk.

Multimiliardarul, care a finanţat cu generozitate campania republicanului în 2024, a afirmat că "Trump ar fi pierdut alegerile" fără el şi l-a acuzat de "ingratitudine".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Musk a şters postarea în care susținea că Trump apare în dosarul de abuzuri sexuale al lui Epstein