Antena Meniu Search
x

Video Europa a trecut pe lângă dezastrul nuclear: zeci de obuze au căzut în apropierea reactoarelor centralei de la Zaporojie. Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc

Europei i-a şuierat glonţul pe la ureche, spune şeful Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, după ce a inspectat centrala nucleară de la Zaporojie. Zeci de obuze au căzut în apropierea reactoarelor, într-un atac pentru care Kiev şi Moscova s-au acuzat reciproc. Mai mult, Zelenski a cerut Alianţei Nord Atlantice să apere de ruşi cea mai mare centrală atomică din Europa.

de Redactia Observator

la 21.11.2022, 20:48

Vezi și

Bombardamentele de peste weekend, de la Zaporojie, au fost printre cele mai mari de la începutul războiului. Obuzele au distrus o clădire în care erau depozitate deșeuri radioactive. Din fericire, nivelul radiațiilor nu a crescut. Experţii Agenţiei Inrernaţională pentru Energie Atomică spun însă că doar o minune ne-a ţinut departe de un dezastru nuclear. "Oricine se află în spatele acestui atac trebuie să înceteze imediat. Aşa cum am mai spus de multe ori, vă jucaţi cu focul!", a declarat Rafael Grossi, directorul AIEA.

Moscova se împrumută pentru a continua războiul

Între timp, luptele continuă şi în alte zone ale Ucrainei. Bombardamentele distrug în continuare infrastructura energetică. Cele mai multe probleme sunt în regiunile Kiev, Odesa și Harkov. În Harkov cel puţin şase civili au fost răniţi, iar unu a murit. "Cele mai grele lupte au loc în regiunea Doneţk. Deşi astăzi sunt mai puţine atacuri din cauza vremii reci, numărul atacurilor ruseşti rămâne, din păcate, extrem de mare", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

La televiziunea rusă, ameninţările propagandiştilor sunt întâmpinate cu indignare. Tot mai multe voci se ridică împotriva politicii lui Putin. "Este obscen, nu este constructiv şi este criminal să bombardăm oraşe paşnice", a declarat Yaakov Kedmi, politician israelian. Kremlinul este imun la critici. Purtătorul de cuvânt al lui Putin a anunţat din nou că operaţiunea specială din Ucraina nu se va termina până când Rusia nu îşi atinge scopurile. Moscova se împrumută, însă, pentru a continua războiul. Într-o singură zi a vândut acţiuni de stat pe aproape 12 miliarde de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Europa a trecut pe lângă dezastrul nuclear: zeci de obuze au căzut în apropierea reactoarelor centralei de la Zaporojie. Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc