Eurotunelul, blocat de peste 2.000 de imigranți
Autorităţile din Marea Britanie şi Franţa şi-au unit forţele pentru a găsi o soluţie la criza imigranţilor. Miniştrii de Interne din cele două ţări s-au întâlnit de urgenţă după ce peste 2.000 de imigranţi au încercat să treacă din Franţa în Marea Britanie prin tunelul care traversează Canalul Mânecii

Aproximativ 2.200 de imigranţi clandestini au intrat în partea franceză a Eurotunelului, în noaptea de luni spre marţi, sperând să ajungă în Marea Britanie. Imigranţii au încercat să se urce din mers în trenurile de marfă sau de călători care traversează zilnic Canalul Mânecii.
Mulţi dintre ei au suferit răni uşoare în timpul incidentului şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. A fost cel mai mare incident de acest fel din istoria Eurotunelului, spun autorităţile locale.
Ministrul britanic de Interne şi omologul său fancez s-au întâlnit din nou pentru a găsi o soluţie la criza imigranţilor. Guvernul de la Londra a anunţat că va aloca aproximativ 11 milioane de euro pentru ridicarea nivelului de securitate la graniţa dintre cele două ţări. Fonduri suplimentare vor fi folosite pentru a-i trimite pe imigranţi înapoi în ţările de origine.
În ultimele luni, tot mai mulţi imigranţi extracomunitari încearcă să traverseze Eurotunelul, dar sunt opriţi să ajungă în Marea Britanie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰