Antena Meniu Search
x

Excelenţa în educaţie se răsplăteşte regeşte! În Canada,o profesoară a primit un milion de dolari

Excelenţa în educaţie se răsplăteşte regeşte. Nu la noi, ci în Canada, unde o profesoară a primit un milion de dolari, odată cu titlul de cel mai bun dascăl din lume. Femeia predă într-o zonă izolată de la Cercul Polar şi face eforturi uriaşe pentru elevii ei. Mii de profesori din lumea întreagă s-au înscris în concurs.

Vezi și

Excelenţa în educaţie se răsplăteşte regeşte. Nu la noi, ci în Canada, unde o profesoară a primit un milion de dolari, odată cu titlul de cel mai bun dascăl din lume. Femeia predă într-o zonă izolată de la Cercul Polar şi face eforturi uriaşe pentru elevii ei. Mii de profesori din lumea întreagă s-au înscris în concurs.

Maggie MacDonnell a fost aleasă dintre 20.000 de profesori din 179 de ţări. De 6 ani, îşi dedică viaţa copiilor din partea arctică a Canadei, grav afectaţi de izolare şi de condiţiile dure în care trăiesc. Doar în zbor se ajunge la ei, iar în această perioadă temperatura scade sub minus 20 de grade. Pe mulţi colegi de-ai profesoarei, vitregia naturii i-a descurajat să se mai întoarcă. Dar nu şi pe ea. Perseverenţa cu care Maggie a căutat fonduri pentru a le îmbunătăţi viaţa oamenilor de acolo a impresionat o lume întreagă. 

-Acum sunt copleşită, dar cred că vom şti cu toţii care e semnificaţia, dacă vom menţine atenţia presei şi acţiunile politice în comunitatea mea din Salluit.

Femeia spune că nu va folosi niciun ban în interes propriu. Premiul este o încurajare pentru a-şi continua munca în folosul celor 1.300 de oameni, pe care îi consideră familia ei.

Pe acelaşi subiect

-Există provocări mari în nord, există o criză de locuinţe. Ştiţi, sunt cazuri în care 18 oameni locuiesc în case cu patru camere. Şi, cu siguranţă, nu e prea multă demnitate în lucrurile acestea.

Premiul i-a fost acordat de premierul Emiratelor Arabe Unite şi a fost anunţat de astronautul francez Thomas Pesquet, printr-un clip transmis chiar de pe Staţia Spaţială Internaţională. Însuşi premierul canadian a felicitat-o într-un mesaj video.

-În numele tuturor canadienilor, de la un profesor la un altul, felicitări pentru câştigarea Premiului pentru Cel mai bun profesor al lumii 2017. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri externe » Excelenţa în educaţie se răsplăteşte regeşte! În Canada,o profesoară a primit un milion de dolari