Observator » Ştiri externe » Explozie puternică soldată cu "multiple victime", la un aeroport militar din Afganistan

Explozie puternică soldată cu "multiple victime", la un aeroport militar din Afganistan

Explozie puternică, la aeroportul militar din Afganistan - Twitter
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.01.2023, 11:38 | Modificat la 01.01.2023, 11:39

O explozie a avut loc duminică la aeroportul militar din Kabul, Afganistan, soldându-se cu mai multe victime, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne condus de talibani, citat de News.ro.

"Astăzi dimineaţă a avut loc o explozie în afara aeroportului militar din Kabul, din cauza căreia mai mulţi cetăţeni ai noştri au fost martirizaţi (ucişi - n.r.) şi răniţi", a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt Abdul Nafi Takor, adăugând că sunt în curs de desfăşurare investigaţii. El nu a precizat natura sau ţinta exploziei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Localnicii au declarat că o explozie puternică a fost auzită cu puţin timp înainte de ora 8 dimineaţa în apropierea aripii militare a aeroportului, care este puternic fortificat. Ei au spus că zona a fost izolată de forţele de securitate, iar toate drumurile au fost închise.

Articolul continuă după reclamă

Administraţia condusă de talibani s-a confruntat cu o insurecţie sângeroasă condusă de gruparea militantă Stat Islamic, care a vizat în ultimele săptămâni o serie de obiective-cheie din Kabul, inclusiv ambasadele Rusiei şi Pakistanului, precum şi biroul fostului prim-ministru al ţării.