Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Flota "fantomă" a Rusiei ar avea 900 de nave. Este folosită şi de Iran, şi Coreea de Nord

Flota "fantomă" utilizată de Rusia, dar şi de Iran şi Coreea de Nord, pentru a transporta petrol ocolind sancţiunile occidentale ar putea avea "circa 900 de nave", a declarat miercuri amiralul francez Benoit de Guibert.

de Redactia Observator

la 02.07.2025 , 16:10

Flota "fantomă" a Rusiei ar avea 900 de nave. Este folosită şi de Iran, şi Coreea de Nord Petrolierul Kiwala, parte a flotei fantomă a Rusiei, a fost utilizat pentru transportul de țiței în încercarea de a ocoli sancțiunile internaționale. Nava a fost reținută timp de 15 zile în aprilie de marina estoniană, fiind eliberată ulterior. - Profimedia

În cadrul unei audieri în fața Comisiei Apărării din Adunarea Națională de la Paris, Benoît de Guibert, prefect maritim al Canalului Mânecii şi al Mării de Nord, a estimat că flota fantomă folosită de Rusia, dar și de Iran și Coreea de Nord, pentru a transporta petrol în mod clandestin ar putea cuprinde aproximativ 900 de nave. 

El a explicat că guvernul francez monitorizează această flotă cu o atenție sporită, urmărind în permanență circa zece nave în zona Canalului Mânecii. Amiralul a subliniat că această flotă se folosește de lacune în dreptul maritim internațional și de opacitatea transportului maritim, incluzând nave de capacitate medie, adesea vechi, operabile de entități greu de identificat și care încalcă frecvent standardele minime de siguranță.

"Acţiunea statului este în primul rând o supraveghere extrem de atentă a acestei flote despre care se estimează că ar putea fi formată din circa 900 de nave, dintre care vreo zece sunt urmărite zilnic în Canalul Mânecii", a declarat amiralul, Această flotă clandestină "nu vizează doar interesele ruse, ci de asemenea cele ale altor ţări precum Iran sau Coreea de Nord", a subliniat el.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul celui de-al 18 pachet de sancţiuni propus de Comisia Europeană, UE vrea să adauge 70 de petroliere "fantomă" pe lista sa de nave atribuite Moscovei, care numără în prezent 342 de nume.

Ministrul apărării estonian, Hanno Pevkur, estimase la rândul său la circa 500 numărul total de nave ale "flotei fantomă" ruse. Potrivit amiralului Benoit de Guibert, "acest fenomen profită de libertăţile dreptului maritim internaţional, precum şi de relativa opacitate a transportului maritim".

"Este vorba în principal de petroliere de capacitate medie, adesea de construcţie veche, achiziţionate recent de operatori puţin identificabili şi care adesea nu respectă standardele minime de securitate. Noi avem de asemenea îndoieli cu privire la soliditatea poliţei de asigurare în faţa acestei probleme", a subliniat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Flota "fantomă" a Rusiei ar avea 900 de nave. Este folosită şi de Iran, şi Coreea de Nord