Observator » Ştiri externe » Michael Flynn a pledat vinovat şi e pregătit să depună mărturie că, în calitate de candidat, Donald Trump l-a îndrumat să ia legătura cu ruşii

Michael Flynn a pledat vinovat şi e pregătit să depună mărturie că, în calitate de candidat, Donald Trump l-a îndrumat să ia legătura cu ruşii

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 01.12.2017, 18:48 | Modificat la 01.12.2017, 18:52

Generalul în retragere Michael Flynn, fost consilier pe probleme de securitate al lui Donald Trump, a pledat vinovat la acuzaţia că a minţit în ancheta FBI care investighează amestecul ruşilor în alegerile din SUA. ABC News susţine că Flynn e gata să depună mărturie împotriva preşedintelui american.

Sursa citată spune că fostul consilier prezidenţial va mărturisi că Donald Trump, pe când era candidat, l-a îndrumat să ia legătura cu ruşii. Flynn a vut discuţii secrete cu ambasadorul rus în Statele Unite, Serghei Kisliak, în timpul tranziţiei prezidenţiale.

În acest moment Flynn e obligat să se prezinte la FBI săptămânal şi dacă se va dovedi că e vinovat, riscă 5 ani de închisoare. 

Articolul continuă după reclamă

Judecătorul districtual Rudolph Contreras a anunţat în şedinţa în care general-locotenetul în retragere a pledat vinovat că Guvernul va decide cum va coopera acesta în mod efectiv în cadrul înţelegerii cu anchetatorii.

Fostul consilier al lui Trump a spus la tribunal că pledează vinovat şi nimic altceva.

Procurorul special Robert Mueller caută o eventuală coordonare între Rusia şi echipa de campanie a lui Trump cu scopul de a influenţa rezultatul alegerilor din 2016.

Pe acelaşi subiect