Focar de gripă aviară în Japonia, cel mai grav din istoria ţării. Peste trei milioane de păsări au fost sacrificate
Japonia se confruntă cu cel mai grav focar de gripă aviară din istoria ţării. Peste trei milioane de păsări au fost sacrificate, pentru a limita transmiterea virusului. Mai mult, ministerul francez al Agriculturii a informat recent că primul focar de gripă aviară a fost confirmat într-o fermă de raţe din sud-vestul ţării.
- Focare de gripă aviară au fost descoperite în Asia, dar şi în Europa
- În Japonia au fost sacrificate deja peste trei milioane de păsări
Focar de gripă aviară în Japonia, cel mai grav din istoria ţării. Până acum au fost sacrificate trei milioane de păsări. Însă, acţiunea trebuie să continue, în condiţiile în care transmiterea virusului trebuie limitată pe cât posibil.
Aproximativ 32.000 de păsări urmează să fie sacrificate şi îngropate în oraşul Sukumo, din prefectura Kochi, din sud-vestul Japoniei, după ce a fost descoperit un focar. De asemenea, au fost găsite mai multe păsări infectate în două ferme din prefectura Kagawa. Luna trecută aproape 30.000 de păsări au fost sacrificate acolo, potrivit mediafax.ro.
Conform departamentului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, focarele din Japonia şi din Coreea de Sud sunt două epidemii separate de gripă aviară extrem de patogene.
Japonia are un efectiv de aproximativ 185 de milioane de găini pentru ouă şi o populaţie de pui pentru carne de 138 de milioane, potrivit ministerului agriculturii. Fermelor li s-a ordonat anterior să dezinfecteze instalaţiile şi să verifice regimurile de igienă.
Focar în Europa
Atât tulpina din Asia, cât şi una care se răspândeşte rapid în Europa, provin de la păsările sălbatice, au afirmat specialiştii.
Ministerul francez al Agriculturii a informat săptămâna trecută că gripa aviară a fost găsită într-o fermă de raţe din sud-vestul ţării. Astfel a fost confirmat primul focar al Franţei. O zonă de securitate a fost înfiinţată în jur, implicând supravegherea suplimentară, interzicerea mutării păsărilor şi măsuri sanitare suplimentare.
Franţa a detectat gripa aviară şi la păsările vândute în trei magazine. În plus, trei lebede sălbatice şi o gâscă sălbatică au fost găsite moarte, fiind ulterior confirmate că poartă virusul.
Răspândirea gripei aviare în Europa a determinat Franţa să-şi ridice alerta de securitate împotriva virusului. Ministerul a subliniat că gripa aviară nu poate fi transmisă prin consumul de produse avicole.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰