Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fotbalist decapitat de impresarul lui, care a vrut să îl pedepsească

Un fotbalist a fost decapitat chiar de impresarul lui, care a vrut să îl pedepsească. Corpul jucătorului a fost găsit într-un tufiş, iar trei zile mai târziu criminalul şi-a recunoscut fapta.

de Redactia Observator

la 03.11.2018 , 18:49

Un fotbalist a fost decapitat chiar de impresarul lui, care a vrut să îl pedepsească. Corpul jucătorului a fost găsit într-un tufiş, iar trei zile mai târziu criminalul şi-a recunoscut fapta.

Daniel Correa Freitas, legitimat la gigantul brazilian Sao Paolo, a fost găsit mort într-un tufiș din localitatea San Jose dos Pinhais, din sudul statului Parana din Brazilia, informează Daily Mail.

Reprezentanții poliției braziliene au anunțat că Freitas a fost torturat înainte să fie ucis. Potrivit acestora, Daniel Freitas a fost ucis pe stradă, iar cadavrul sau a fost tarat pentru aproximativ 30 de metri

Articolul continuă după reclamă

"A avut două tăieturi adânci pe gât și capul lui era aproape decapitat, în timp ce organele genitale erau tăiate", au spus reprezentanții Poliției. 

Daniel Freitas avea doar 24 de ani și fusese împrumutat la divizionara secundă Esporte Clube São Bento. Clubul a remis un comunicat în care a explicat că fotbalistul a fost torturat și apoi ucis cu bestialitate. 

Cel care a comis crima care a îngrozit Brazilia este Edson Brittes Jr, impresarul lui Daniel Correa. Omul care i-a luat viaţa tânărului de 24 de ani şi-a recunoscut fapta şi a a spus că l-a prins pe fotbalist în timp ce încerca să o violeze pe soţia sa. 

Impresarul a recunoscut oribila faptă: "Când am deschis uşa l-am văzut peste soţia mea, care striga după ajutor. Am făcut ceea ce orice bărbat din Brazilia ar fi făcut pentru soţia sa. În acel moment în faţa mea era el şi Cris, soţia mea alături de care sunt de 20 de ani, femeia căreia mi-am dedicat viaţa, care tot timpul m-a iubit şi m-a respectat."  a spus Edson Brittes Jr.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Fotbalist decapitat de impresarul lui, care a vrut să îl pedepsească