Adio fumatului pe plajă. Amenzi de 500 € într-o destinație iubită de români
O destinație iubită de români înăsprește regulile pe plajă. Fumatul va fi interzis, iar amenzile pot ajunge la 500 de euro, scrie radiobijelopolje.me.
Orașul italian de coastă Pesaro, situat în centrul Italiei, va introduce din luna aprilie interdicția de a fuma pe plajă, iar cei care nu respectă regula riscă amenzi cuprinse între 25 și 500 de euro. Noua reglementare se aplică inclusiv în cazul țigărilor electronice și va fi valabilă pe toate plajele acestui oraș de la Marea Adriatică.
Fumatul va mai fi permis doar în barurile de pe plajă, cu condiția ca administratorii să amenajeze spații speciale pentru fumători și să asigure suficiente scrumiere. Amenzile vor fi date de poliția locală, în timp ce garda de coastă va supraveghea respectarea regulilor în zona apei și până la 200 de metri de țărm.
Autoritățile din Pesaro au explicat că decizia a fost luată pentru protejarea mediului. Chiștoacele de țigară sunt fabricate din acetat de celuloză, un tip de plastic care se descompune în 10 până la 15 ani. Fiecare filtru cântărește, în medie, aproximativ 0,3 grame, iar odată aruncat, eliberează toxine și microplastice care poluează marea.
Pesaro nu este primul oraș italian care adoptă astfel de măsuri. În aceeași regiune, Sirolo și San Benedetto del Tronto au introdus deja interdicții similare pe plaje sau în piețele publice. De asemenea, orașul Bibione a interzis fumatul de-a lungul a opt kilometri de coastă, cu excepția zonelor special amenajate. Reguli asemănătoare există și în Sardinia, Apulia și Liguria.
La nivel național, Italia nu are încă o lege care să interzică fumatul pe plaje, însă există o interdicție privind aruncarea chiștoacelor în apă sau în nisip, faptă sancționată cu amenzi de până la 300 de euro.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
