Tânăra care a refuzat să se trateze de cancer pentru a fi mamă, la 24 de ani, a murit. Cancerul se răspândise la creier, măduvă și plămâni
O tânără care a refuzat să se trateze de cancer pentru a deveni mama unei fetițe a murit la 29 de ani, după ce boala a recidivat și i s-a răspândit în tot corpul. Tânăra mamă a fost ajutată cu bani de celebrii actori Kate Winslet și Leonardo di Caprio, pentru a învinge boala, însă, din păcate, cancerul a învins și de această dată.
O tânără care a refuzat să se trateze de cancer pentru a deveni mama unei fetițe a murit la 29 de ani, după ce boala a recidivat și i s-a răspândit în tot corpul. Tânăra mamă a fost ajutată cu bani de celebrii actori Kate Winslet și Leonardo di Caprio, pentru a învinge boala, însă, din păcate, cancerul a învins și de această dată.
Diagnosticată cu cancer ovarian la 16 săptămâni de sarcină
Gemma Nuttall, din Lancashire, Marea Britanie, a fost diagnosticată cu cancer ovarian în 2014, în momentul în care era însărcinată în 16 săptămâni, scrie revista People.
Medicii i-au spus că este o formă foarte agresivă de cancer ovarian și i-au recomandat să întrerupă sarcina, pentru a putea îndepărta tumora, însă fata a refuzat și a întârziat tratamentul cu chimioterapie până când a născut.
Totuși, deoarece tumora crescuse periculos de mult în timpul sarcinii, medicii au decis, în martie 2014, ca Gemma să facă o cezariană, deși avea doar 34 de săptămâni de sarcină, dar și o operație pentru îndepărtarea tumorii în același timp.
În timp ce Penelope și-a petrecut următoarele săptămâni la terapie intensivă, mama ei a fost supusă chimioterapiei și tratamentului cu radiații.
Potrivit paginii GoFundMe dedicată cazului tinerei britanice, în acea perioadă cancerul se răspândise deja la coloana vertebrală, însă medicii au putut îndepărta tumora și, cu ajutorul tratamentului, timp de doi ani, Gemma s-a considerat vindecată.
După doi ani, cancerul Gemmei a ajuns la creier și plămâni
Drama Gemmei a reînceput în aprilie 2016, când medicii au descoperit că femeia avea cancer și la creier și la plămâni.
După aflarea teribilului diagnostic, familia a creat o campanie GoFundMe pentru ca Gemma Nuttall să fie supusă unui tratament experimental pentru a-i fi salvată viață.
Celebra actriță britanică Kate Winslet a fost una dintre personalitățile care s-au implicat în sprijinul tinerei de doar 28 de ani.
Kate Winslet și Leonardo DiCaprio au sărit în ajutorul Gemmei
Kate Winslet a reușit apoi să-l determine și pe celebrul actor Leonardo DiCaprio să strângă bani pentru Gemma, prin scoaterea la licitație a trei cine cu ”Jack și Rose”, personajele din Titanic.
Astfel, la începutul acestui an, s-au strâns 1,35 milioane de dolari, donațiile fiind împărțite între fundația lui Leonardo DiCaprio și familia Gemmei Nuttall.
După un nou tratament foarte scump (imunoterapie), tânăra mamă părea că este vindecată.
În mod tragic însă, în vara acestui an, Gemma a ajuns din nou pe mâna doctorilor: cancerul recidivase.
I s-a răspândit în tot corpul: la măduva spinării, la creier și la plămâni.
Helen Sproates a anunțat că fiica ei, Gemma, a decedat pe 14 octombrie, la doar 29 de ani.
Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook