Antena Meniu Search
x

George Michael s-a stins din viaţă la vârsta de 53 de ani

Legendă a muzicii pop, superstarul George Michael s-a stins din viaţă la vârsta de 53 de ani, ieri după-amiază, la reşedinţa sa din Marea Britanie. Anunţul a fost făcut noaptea trecută de către pr ul artistului britanic.

Vezi și

Legendă a muzicii pop, superstarul George Michael s-a stins din viaţă la vârsta de 53 de ani, ieri după-amiază, la reşedinţa sa din Marea Britanie. Anunţul a fost făcut noaptea trecută de către pr ul artistului britanic.

George Michael şi-a început cariera în anii '80, când a făcut parte din trupa Wham. Hiturile precum Last Christmas sau Wake Me Up i-au adus un succes răsunător formaţiei britanice. Duo-ul s-a destrămat după 5 ani. George Michael dorea o carieră solo.

Primul său album "Faith" a fost vândut în 20 de milioane de exemplare și a fost fruntaş în topurile din toată lumea. În 2007, George Michael a venit şi la Bucureşti, unde a susţinut un concert de neuitat pentru 30 de mii de români.

Vestea decesului său a întristat milioane de fani, dar şi celebriăţile din străinătate. Moderatoarea Ellen DeGeneres a scris pe pagina sa de Twitter: "Tocmai am aflat de moartea prietenului meu George Michael. Avea un talent extraordinar. Sunt atât de tristă."

Pe aceeaşi reţea de socializare, Bryan Adams şi-a exprimat condoleanţele : "Odihneşte-te în pace George Michael. Nu pot să cred. Un cântăreţ atât de talentat şi o persoană minunată. Mult prea tânăr ca să plece dintre noi".

Artistul urma să revină pe scenă. La începutul acestei luni, producătorul și compozitorul Naughty Boy a anunţat că lucrează împreună cu George Michael la un nou album. Iar anul viitor legenda pop urma să lanseze un documentar. De-a lungul carierei, a vândut peste 100 de milioane de albume.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » George Michael s-a stins din viaţă la vârsta de 53 de ani