Observator » Ştiri externe » Germania: Un român a murit într-un accident! Camionul cu care transporta un vehicul militar american a fost lovit de tren

Germania: Un român a murit într-un accident! Camionul cu care transporta un vehicul militar american a fost lovit de tren

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.11.2015, 10:26 | Modificat la 06.11.2015, 12:06

Un camion care transporta un vehicul militar american a fost lovit, joi seara, de un tren în Germania, accident soldat cu moartea şoferului român şi a mecanicului de tren, precum şi cu rănirea gravă a patru persoane

Un camion care transporta un vehicul militar american a fost lovit, joi seara, de un tren în Germania, accident soldat cu moartea şoferului român şi a mecanicului de tren, precum şi cu rănirea gravă a patru persoane

Trailerul pe care se afla vehiculul militar ar fi rămas blocat pe şine, la un punct de trecere a căii ferate din oraşul Freihung, în landul german Bavaria, potrivit autorităţilor, citate de Deutsche Welle în pagina online.

Trenul regional, care avea aproximativ 40 de persoane la bord, a lovit camionul, după care ambele vehicule au luat foc. Trenul "a intrat în camion cu 100 de kilometri pe oră, fără a frâna", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de site-ul de ştiri Focus Online.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Die Welt, şoferul român al camionului şi mecanicul de tren au murit în urma accidentului. Alte patru persoane au fost grav rănite.