26 de morţi la Kiev: Eghenia Kironaki, jurnalist de origine ucraineană, mărturii din mijlocul evenimentelor
26 de oameni fost ucişi azi-noapte, la Kiev, în timpul revoltelor extrem de violente din Ucraina. Oraşul e blocat. Nimeni nu intră, nimeni nu iese. Iar în Piaţa Independenţei luptele continuă cu aceeaşi determinare.
Dincolo de politică şi de istorie, regretabil este că acum în Ucraina mor oameni, iar alţii trec prin mari suferinţe.
Şi în vreme ce comunitatea internaţională pe de-o parte şi Rusia pe de alta încearcă să traseze noi trasee de viaţă pentru ucraineni, prea puţini se opresc puţin din vâltoarea evenimentelor ca să îi întrebe pe ei ce vor.
De ce ies de fapt acesti oameni în stradă de trei luni? De ce alte milioane de ucraineni stau acasă, nu merg la proteste şi nu strigă nimic.
În platoul Observatorului s-a aflat Eghenia Kironaki, jurnalist al emisiunii "În premieră". Evghenia s-a născut în Ucraina şi a stat acolo până la 17 ani. Aceasta a vorbit despre felul în care se văd evenimentele de acolo, de acasă, despre ce se întâmplă cu apropiaţii ei, cu familia şi prietenii.
"Iniţial, protestatarii au vrut să-şi spună păsnic nemulţumirile, ceea ce cred, ceea ce vor. Au existat nişte oameni infiltraţi printre protestatarii paşnici, oameni plătiţi, ce aveau la ei arme letale. Este posibil ca aceştia să fi provocat începerea violenţelor. Însă, după părerea mea, a existat o parte dintre protestatari care li s-a alăturat", povesteşte Eghenia Kironaki, care a prezentat şi câteva imagini de noaptea trecută.
Vă avertizăm că urmează scene care v-ar putea afecta emoţional.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰