Video Imagini din orașele lovite de ciclon în SUA. Străzi sub ape, blackout-uri și rafale de peste 80 km/h
Imaginile zilei vin luni din America. Un ciclon subtropical a făcut prăpăd pe coasta de nord-est a Statelor Unite. New Jersey, Philadelphia și Massachusetts au fost măturate de rafale puternice.
Cantităţi uriaşe de apă au inundat străzi şi bulevarde întregi în marile oraşe. În New York şi New Jersey a fost declarată stare de urgenţă.
Peste 80.000 de oameni au rămas fără curent electric, iar puterea uraganului a făcut şi victime - un bărbat de 56 de ani a murit, după ce un copac a căzut peste el. Furtuna a forțat mulți oameni să își schimbe planurile.
Sute de zboruri au fost anulate pe Aeroportul Internațional Boston Logan din cauza vântului puternic, rafalele au atins chiar şi 86 kilometri pe oră.
Articolul continuă după reclamă
