În Fâşia Gaza un copil este ucis în fiecare oră
E afirmaţia secretarului general al ONU. Reprezentanţii naţiunilor unite au cerut declanşarea unei investigaţii independente, în vreme ce ofensiva israeliană continuă în teritoriile palestiniene.
E afirmaţia secretarului general al ONU. Reprezentanţii naţiunilor unite au cerut declanşarea unei investigaţii independente, în vreme ce ofensiva israeliană continuă în teritoriile palestiniene.
Bombardamentele nu mai contenesc în Fâşia Gaza.Civili, adulţi şi copii deopotrivă, caută cu disperare adăpost, în timp ce proiectilele explodează în jurul lor.
Nici măcar ambulanţele Crucii Roşii nu mai sunt în siguranţă.
Au fost atacaţi de localnicii civili. Nu ştiu de ce, dar cred că asta ne spune că, după zile întregi de conflict, oamenii sunt extrem de furioşi şi nu mai gândesc limpede.
Din solidaritate cu Israelul, miliardarul american, Michael Bloomberg, a sosit cu avionul la Tel Aviv, în semn de protest faţă de decizia oficialilor de la Washington de a anula toate cursele spre Israel.
Aproape şapte sute de oameni au murit şi alţi cinci mii au fost răniţi în atacurile asupra enclavei palestiniene din ultimele zile
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰