Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiile de vegetație pârjolesc Europa. Franţa, Spania şi Grecia, printre cele mai afectate ţări

În timp ce România a fost lovită de furtuni puternice, restul Europei este mistuită de incendii cumplite de vegetaţie. În Franţa, flăcările au distrus zeci de hectare în mai multe departamente, iar în Spania, în apropiere de capitală, focul a dus la evacuarea a 50 de persoane. Şi Grecia continuă fie cuprinsă de flăcări.

de Redactia Observator

la 18.07.2025 , 09:04

Incendiile de vegetaţie au făcut prăpăd în mai multe departamente din Franţa. Flăcările au mistuit în Martigues peste 150 de hectare, iar lupta pompierilor cu focul a continuat şi în timpul nopţii. Au fost trimise şapte avioane de stingere Canadair, iar 800 de pompieri din Bouches-du-Rhône şi din alte departamente au venit să ajute în încercarea de a aduce sub control incendiul. Focul a ameninţat aproape o sută de case.

15 dintre ele au fost evacuate ca măsură de precauţie. Un alt incendiu izbucnit în Ardèche a distrus ieri după-amiază 40 de hectare, însă a fost adus sub control cu puţin înainte de miezul nopţii.

Flăcările au făcut ravagii şi în apropiere de capitala Spaniei. În Mentrida, la aproape 50 de kilometri de Madrid, peste o sută de pompieri au încercat să oprească răspândirea focului care a înghiţit deja peste 3000 de hectare. Până acum, 50 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele.

Articolul continuă după reclamă

Unele case au fost evacuate, altele încă nu. Oamenilor li s-a spus să stea înăuntru şi să ţină geamurile închise. Cinci oameni au fost trataţi de medici pentru răni uşaore, iar fumul dens a dus la închiderea unor porţiuni din două autostrăzi timp de mai multe ore. Şi în Grecia un incendiu care a izbucnit în timpul nopţii a dus la mobilizarea a peste 40 de pompieri cu 16 autospeciale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri externe » Incendiile de vegetație pârjolesc Europa. Franţa, Spania şi Grecia, printre cele mai afectate ţări