Antena Meniu Search
x

Incendiu puternic în cartierul istoric din Boston

Doi pompieri şi-au pierdut viaţa în oraşul american Boston, în luptă cu un incendiu puternic care a devastat o clădire cu patru etaje, într-un cartier istoric al oraşului

Vezi și

Incendiul a izbucnit dimineaţa şi a luat amploare foarte repede, din cauza vântului puternic. Primii pompieri sosiţi la faţa locului l-au clasificat la nivelul nouă de alertă, cel mai înalt de pe scală. Autorităţile au mobilizat rapid peste 150 de pompieri şi poliţişti pentru a-i salva, în primul rând, pe locatarii blocaţi în imobil.

Doi dintre pompierii care au pătruns în clădire au fost surprinşi de explozia unei ferestre care i-a pus chiar în calea flăcărilor. Unul dintre ei, tată a trei copii, a murit pe loc iar celălalt, un fost puşcaş marin şi veteran de război, a decedat mai târziu, la spital.

Cei doi eroi au fost omagiaţi de primarul oraşului, aflat şi el la locul incendiului, şi de colegii şi comandanţii lor. Aceştia au subliniat că pompierii n-au ezitat să-şi pună vieţile în pericol şi au reuşit să salveze toţi locatarii.

Cauza incendiului este încă necunoscută dar, după toate probabilităţile, a fost vorba de un accident. Unul din veteranii corpului pompierilor a mărturisit că, în 30 de ani de activitate, nu a mai văzut flăcări care să se propage atât de rapid, sub efectul vântului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Incendiu puternic în cartierul istoric din Boston