Închisoare pe viaţă pentru fostul medic al lotului naţional de gimnastică al SUA
Fostul medic al lotului naţional de gimnastică al Statelor Unite, Larry Nassar a fost condamnat la închisoare pe viaţă.
Fostul medic al lotului naţional de gimnastică al Statelor Unite, Larry Nassar, acuzat de multiple abuzuri sexuale asupra tinerelor gimnaste, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, într-un proces istoric în care victimele, campioane sau anonime, au depus mărturie împotriva agresorului lor.
"Tocmai am semnat condamnarea dumneavoastră la moarte", a afirmat judecătoarea Rosemarie Aquilina, pronunţând o pedeapsă între 40 şi 175 de ani de închisoare pentru şapte capete de acuzare. Această sentinţă se adaugă unei condamnări de 60 de ani pentru deţinere de material pornografic, un dosar anex.
"Nu meritaţi să mai ieşiţi din închisoare", a mai spus judecătoarea, mulţumind în acelaşi timp "supravieţuitoarelor" care au venit să depună mărturie.
Într-o scurtă declaraţie, Larry Nassar s-a întors către victime şi şi-a cerut scuze pentru "durerea, traumatismul şi distrugerea emoţională" pe care le-a provocat.
Sursă: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰