Video Încoronarea Regelui Charles al III-lea va avea loc pe 6 mai 2023. Ceremonia se va desfăşura la Westminster Abbey
Regele Charles al III-lea va fi încoronat la 6 mai 2023 la abaţia Westminster din Londra, alături de soţia sa, regina consoartă Camilla, conform unui anunţ făcut marţi de palatul Buckingham, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Ceremonia va fi condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane.
"Încoronarea va reflecta rolul monarhului în ziua de azi şi va privi spre viitor, trăgându-şi în acelaşi timp rădăcinile din lunga tradiţie şi din fastul monarhiei", conform comunicatului.
Charles al III-lea a devenit în mod automat rege după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la 8 septembrie, mai aminteşte AFP.
Regele Charles al III-lea vrea o schimbare la încoronare
Regele Charles al Marii Britanii nu vrea să fie doar un pion în istorie. Vrea o schimbare la încoronare. Departe de ceremonia gradioasă pe care a avut-o regina Elisabeta a doua, noul suveran mizează pe modestie. Vrea să reducă de patru ori numărul de invitaţi şi durata ceremoniei. Decizia stârneşte multe discuţii în Regat.
La încoronarea sa vrea să lase în urmă grandoarea vremurilor trecute. Îşi doreşte un eveniment modest. Regele ar fi fost clar. Cel mult două mii de oaspeţi, mai puţine ritualuri, un cod vestimentar relaxat şi o ceremonie de numai o oră. Inclusiv scaunele de catifea, special concepute pentru Regina Elisabeta, ar urma să fie înlocuite cu unele obişnuite. Total greşit, spun istoricii din Regat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰