Coreea de Nord a recunoscut primul caz oficial de infectare cu noul coronavirus
Autoritățile nord-coreene au declarat stare de urgență în zona localității Kaesong, la granița cu Coreea de Sud, după ce ar fi fost anunțat primul caz oficial de infectare cu noul coronavirus.
- Cazul de infectare a fost înregistrat în orașul de graniță Kaesong.
Autoritățile nord-coreene susțin că primul pacient din această țară infectat cu noul coronavirus este, de fapt, o persoană care s-ar fi întors ilegal în țară, după ce ar fi fugit în Coreea de Sud în urmă cu trei ani.
Conform Reuters, persoana vizată s-a reîntors în Coreea de Nord pe 19 iulie, iar autoritățile nord-coreene se tem că, deja, ar fi putut infecta alte persoane.
Din acest motiv localitatea Kaesong, dar și alte orașe din zonă au intrat în stare de urgență, fiind implementată carantina.
Kim Jong Un a solicitat organizarea unei ședințe de urgență la finalul căreia s-a stabilit că este nevoie de o anchetă temeinică în interiorul unității militare care asigură supravegherea graniței cu Coreea de Sud în zona localității Kaesong.
Liderul nord-corean caută să afle cum a fost posibil ca un pacient infectat cu noul coronavirus să intre ilegal în țară și promite pedepse aspre pentru cei care au permis acest lucru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰