Video Iran a primit ultimatum din partea SUA. Două portavioane şi trei distrugătoare sunt deja în zonă
Donald Trump dă un ultimatum Iranului - să renunţe la programul nuclear în două săptămâni sau riscă atacuri directe din partea Statelor Unite. În paralel, ţările europene au convins oficialii din republica islamică să reia contactele diplomatice. Până la rezultate concrete, Israel şi Iran au continuat bombardamentele. De teamă, 158 de români au părăsit statul evreu împreună cu rudele lor, iar cei mai mulţi au ajuns deja în ţară.
Grupul plecat din Israel a aterizat dimineaţă la Baza Militară 90 din Bucureşti, după ce au fost evacuaţi terestru prin Egipt. Apoi au fost transportaţi cu două avioane militare, care au decolat din Sharm El Sheikh. Românii au scăpat la timp din Israel. Un val de rachete iraniene a vizat iar sudul statului evreu. Şapte oameni au fost răniţi în oraşul Beer Sheva, acolo unde iranienii au bombardat ieri un spital.
Netanyahu speră că va avea şi sprijinul american în lupta cu Iranul
O altă rachetă a lovit Haifa. Experţii militari suţin că Iranul loveşte mai des oraşele israeliene pentru că foloseşte rachete mai rapide, astfel că rata de interceptare a scăzut la 66%. În acest timp, avioanele de luptă israeliene au lovit zeci de ţinte militare din Teheran şi au ucis încă un om de ştiinţă implicat în programul nuclear al ţării. "Dacă le reducem numărul, înseamnă pur și simplu că le distrugem capacitatea de fi un pericol. Schimbăm faţa întregii lumi", a declarat Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.
Netanyahu speră că va avea şi sprijinul american în lupta cu Iranul. Presa de peste ocean scrie că un prim atac al Statelor Unite ar putea avea loc în weekend, dar Trump nu s-a decis deocamdată. "Ținând cont de faptul că există o șansă considerabilă de negocieri, care pot sau nu să aibă loc cu Iranul în viitorul apropiat, va lua decizia de implicare sau nu în următoarele două săptămâni", a declarat Karoline Leavitt, secretar de presă Casa Albă. În ultima săptămână, Pentagonul a trimis în Orientul Mijlociu mai multe nave de război, inclusiv trei distrugătoare ale marinei și două portavioane. O mutare care pune presiune pe Teheran.
"Este o demonstraţie de forţă, indirect, să ducă Iran la decizia de a asigura transparenţa dpdv al inspectării şi a concluziilor privind programul nuclear", a declarat Virgil Bălăceanu, fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO. Deocamdată, oficialii iranieni au refuzat orice negocieri cu Statele Unite. "Atâta timp cât agresiunea și invazia continuă, nu există absolut niciun loc pentru discuții sau diplomație", a declarat Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe. Oficialii europeni au abordat altă tactică. Miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Marea Britanie s-au întâlnit la Geneva cu omologul iranian pentru a discuta pacea dar şi renunţarea la programul nuclear al republicii islamice.
"Această amenințare nu poate fi abordată doar prin operațiunile actuale. De ce? Deoarece există instalații extrem de bine protejate și nimeni nu poate spune cu exactitate unde se află uraniul îmbogățit la 60%", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei. Tensiunile provocate de programul nuclear iranian au făcut ca mulţi să îşi amintească de faptul că Israelul este singura ţară din Orientul Mijlociu care are bombe nucleare. Deşi nu a recunoscut niciodată, statul evreu ar avea aproximativ de 90 de focoase.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰