Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ISIS spune că teroriştii care au atacat mall-ul din Moscova ar fi putut ucide mult mai mulţi oameni, dar s-au blocat mitralierele

Atac terorist la Moscova. Cei patru autori ai atacului terorist efectuat în urmă cu o săptămână asupra sălii de concerte Crocus City Hall din Moscova, soldat cu cel puţin 143 de morţi, au fugit de la locul atacului după ce unele dintre armele lor automate au încetat brusc să mai funcţioneze, afirmă gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS), care a revendicat atacul, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.03.2024 , 17:24

ISIS spune că teroriştii care au atacat mall-ul din Moscova ar fi putut ucide mult mai mulţi oameni, dar s-au blocat mitralierele - Profimedia

"Funcţionarea defectuoasă bruscă a armelor i-a obligat să părăsească rapid locul, dând startul unei operaţiuni de căutare epuizante la care au participat forţe terestre şi aeriene" ruse, potrivit unui articol apărut în revista săptămânală al-Naba, afiliată ISIS, şi difuzat vineri pe canalele media ale grupării jihadiste.

Rusia admite că islamiştii se află în spatele atentatului, dar încă nu a elucidat motivaţia acestuia

Aceasta recunoaşte că cei patru autori ai atacului au fost "asediaţi" într-o pădure în timp ce încercau să fugă după atentat. Trei dintre aceştia au primit instrucţiuni să tragă direct cu pistoalele-mitralieră în oamenii aflaţi în sala de concerte, iar cel de-al patrulea să incendieze spaţiul cu bombe şi materiale incendiare pentru "a îngreuna orice operaţiune de salvare", se arată în articol.

Articolul continuă după reclamă

"Circa 200 de creştini au fost împuşcaţi înainte ca unele arme să înceteze să funcţioneze, dar ei nu au oprit atacul şi au continuat să-i ucidă pe toţi cei care se aflau în calea lor înainte de a ieşi din sală", mai afirmă autorul articolului, făcând referire la surse din cadrul ISIS neprecizate. Potrivit acestuia, autorităţile ruse "s-au văzut obligate să acuze adversarii lor din Occident" pentru acest atentat, astfel încât "să nu-şi recunoască marele eşec în faţa combatanţilor" organizaţiei teroriste.

Pe acelaşi subiect

Rusia este de acord că islamiştii se află în spatele atentatului, dar încă nu a elucidat motivaţia acestuia. Şeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), Aleksandr Bortnikov, susţine că serviciile secrete ucrainene şi occidentale ar fi "facilitat" atacul. Cei patru terorişti au fost arestaţi în regiunea rusă Briansk. Potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, ei se îndreptau spre frontiera cu Ucraina, unde li s-ar fi pregătit de partea ucraineană o "fereastră" pentru a trece graniţa.

"Este important să răspundem la întrebarea de ce teroriştii, după crima lor, au încercat să plece în Ucraina? Cine îi aştepta acolo? Cei care sprijină regimul de la Kiev nu vor să fie complici ai terorii şi susţinători ai terorismului, însă apar multe întrebări", a declarat luni preşedintele rus. "Ştim cine a comis această atrocitate împotriva Rusiei şi a poporului său. Ceea ce ne interesează este sponsorul", a adăugat el.

ISIS cheamă la atacuri în Europa şi SUA şi se felicită pentru atentatul din Moscova

Purtătorul de cuvânt al grupării jihadiste Stat Islamic, Abu Huzaifa al Ansari, a cerut joi să fie comise atacuri individuale în Europa şi Statele Unite pentru a sprijini musulmanii în războiul din Gaza şi i-a felicitat pe cei responsabili pentru atacul de vinerea trecută de la Moscova, informează EFE.

Într-un mesaj audio de 41 de minute difuzat pe Telegram şi a cărui autenticitate nu a putut fi verificată, purtătorul de cuvânt al Stat Islamic a trimis un "mesaj de aducere aminte" musulmanilor şi a spus că ceea ce li se întâmplă în prezent musulmanilor din enclava palestiniană Gaza este "ceea ce fraţii din Siria, Libia, Irak, Sinai (Egipt) şi Yemen au suferit de două ori mai mult în urmă cu câţiva ani".

"Le mulţumim soldaţilor califatului pentru eforturile lor şi ne rugăm lui Dumnezeu să reuşească să ajungă pe pământurile Palestinei pentru a lupta faţă în faţă cu evreii într-un război religios care să termine cu ei. În acest sens, îi încurajăm pe leii singuratici să vizeze evreii şi cruciaţii de pretutindeni, în special în Statele Unite şi Europa", a spus el în mesajul în arabă distribuit de Al Furqan, organul de propagandă al grupării.

El a descris războiul din Gaza ca fiind o "rană a musulmanilor", în care este nevoie de luptă "şi nu doar de lozinci şi motto-uri", potrivit alocuţiunii sale, publicată între altele cu prilejul lunii sfinte a musulmanilor Ramadan şi pentru a marca zece ani de la înfiinţarea "califatului", autoproclamat de primul lider al grupării jihadiste, Abu Bakr al Bagdadi.

"Şi lupta împotriva evreilor nu se realizează dacă nu este dublată de lupta împotriva aliaţilor lor: necredincioşii şi cruciaţii din toate locurile. Plecând de aici, am început invazia unită, lansată pentru a ne sprijini familiile din Gaza şi care reprezintă frăţia dintre credincioşi", a susţinut el. Al Ansari şi-a reiterat astfel mesajul difuzat pe 4 ianuarie în care a chemat la atacuri împotriva Statelor Unite, a Europei şi a întregii lumi, şi în care a cerut "să nu facă distincţie între atei, civili sau militari". Nu este nevoie de "justificare" pentru atacul de la Moscova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați accesa un credit prin programul Family Start pentru a acoperi alte credite existente?
Observator » Ştiri externe » ISIS spune că teroriştii care au atacat mall-ul din Moscova ar fi putut ucide mult mai mulţi oameni, dar s-au blocat mitralierele