Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Israel a revenit la masa negocierilor şi face propuneri pentru eliberarea ostaticilor. Ar putea urma un nou armistiţiu, de 7 zile

Război Israel - Hamas. Israelul a început să pună pe masă propuneri de încetare a luptelor în schimbul ostaticilor care sunt încă ţinuţi captivi în Gaza, a declarat o sursă pentru CNN, în ceea ce ar putea marca o schimbare semnificativă de atitudine de la reluarea operaţiunilor militare după eşecul unui armistiţiu anterior care a durat şapte zile şi care a permis eliberarea a 105 ostatici, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 20.12.2023 , 16:31

Israel a revenit la masa negocierilor şi face propuneri pentru eliberarea ostaticilor. Ar putea urma un nou armistiţiu, de 7 zile - Profimedia

O propunere pe care Israelul a făcut-o către Hamas prin intermediul Qatarului, care este mediator, presupune ca luptele să fie întrerupte timp de o săptămână pentru a permite eliberarea ostaticilor, a declarat o altă sursă familiarizată cu discuţiile. Site-ul Axios a relatat, la rândul său, că Israelul oferă un armistiţiu de o săptămână  ca parte a negocierilor. De asemenea, un oficial israelian a declarat pentru CNN că o încetare temporară a focului ca parte a acordului ar putea dura o săptămână sau două săptămâni.

În timpul primului armistiţiu de şapte zile, în fiecare zi, Hamas trebuia să elibereze cel puţin 10 ostatici israelieni răpiţi

Cadrul general pe care Israelul îl propune ar presupune din nou ca ostaticii să fie eliberaţi în etape, cu scopul final ca toţi cei care sunt ţinuţi captivi în Gaza să fie eliberaţi. Însă sursa CNN a subliniat că un acord în acest moment nu este iminent şi că discutarea propunerilor marchează, cel mult, începutul negocierilor. Totuşi, faptul că Israelul pare să se întoarcă la masa negocierilor este notabil. Premierul Benjamin Netanyahu şi guvernul său se confruntă cu o presiune enormă în problema ostaticilor, în special după ce Forţele de Apărare ale Israelului au ucis din greşeală trei ostatici israelieni.

Articolul continuă după reclamă

Hamas, de asemenea, se află sub o presiune semnificativă şi atât oficialii americani, cât şi cei israelieni au declarat că sunt de părere că reluarea luptelor şi, în special, faptul că IDF vizează sudul Gaza ar spori presiunea asupra Hamas pentru a accepta o altă încetare temporară a focului.

Hamas cere "mai mulţi deţinuţi de mai mare greutate decât înainte", a declarat oficialul israelian, după ce în cadrul primei înţelegeri au fost eliberaţi femei şi adolescenţi palestinieni din închisorile israeliene în schimbul ostaticilor. Majoritatea palestinienilor eliberaţi erau reţinuţi şi nu erau puşi sub acuzare sau judecaţi, neavând posibilitatea de a se apăra. Unii spun că nici măcar nu li s-a spus de ce au fost reţinuţi.

În timpul primului armistiţiu de şapte zile, în fiecare zi, Hamas trebuia să elibereze cel puţin 10 ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie în schimbul unui număr triplu de deţinuţi palestinieni. Armistiţiul a luat sfârşit când Hamas a refuzat să elibereze restul femeilor ostatice. De atunci, oficialii americani şi cei din Qatar au continuat să discute modalităţi de a asigura eliberarea altor ostatici.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Israel a revenit la masa negocierilor şi face propuneri pentru eliberarea ostaticilor. Ar putea urma un nou armistiţiu, de 7 zile