Italia, prima țară din Europa care face obligatoriu certificatul Covid. Franța a suspendat 3000 de angajați care nu s-au vaccinat
Italia a devenit, joi, prima țară din Europa care face obligatoriu certificatul Covid pentru toți angajații. Guvernul de la Roma a aprobat noua măsură prin care certificatele devin obligatorii și pentru angajați din sectorul public, dar și din cel privat. Franța a suspendat 3000 de angajați din sistemul sanitar care nu s-au vaccinat. Aceștia nu vor mai fi plătiți și sunt în mare parte angajați fără studii medicale. Ministrul Sănătății a dat asigurări că sistemul de sănătate, unde lucrează 2,7 milioane de persoane, nu va fi afectat.
Certificatele sanitare interne înlocuiesc restricţiile în tot mai multe domenii de activitate din Europa. Guvernul Italian a aprobat un plan controversat prin care paşapoartele verzi vor deveni obligatorii pentru toţii angajaţii de la stat şi privat, nu doar în şcoli şi spitale. În Franţa, unde certificatele vizează cadrele medicale, pompierii şi jandarmii, aproape 3000 de angajaţi din sectorul medical au fost suspendaţi. Mii de oameni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de certificate în Franţa, Elveţia şi Austria.
”Din 15 octombrie extindem utilizarea certificatului verde sanitar în întregul sector al muncii, atât de stat, cât şi privat.” a spus Roberto Speranza, ministrul Sănătăţii din Italia. ”Testele vor fi gratuite pentru cei care nu se pot vaccina din motive medicale. Situaţia în care am fost puşi în numele sănătăţii altora ne pune în pericol sănătatea noastră psihică care inevitabil la un moment dat sau altul ne va pune în pericol sănătatea biologică.” a declarat Mariastella Gelmini, ministru regional de afaceri.
Franța suspendă fără plată 3.000 de lucrători medicali nevaccinați
Franța a suspendat 3.000 de lucrători medicali fără plată pentru că nu s-au vaccinat. Ministrul Sănătății, Olivier Véran, a declarat că personalul a fost notificat în scris înainte de termenul impus de guvern pentru a avea cel puțin o doză de ser. Véran a mai spus că „alte câteva zeci” au preferat să demisioneze decât să facă vaccinul anti-Covid. El susține că Franța are aproximativ 2,7 milioane de lucrători în serviciul de Sănătate iar „asistența medicală continuă este asigurată”.
În iulie, președintele, Emmanuel Macron, a anunțat personalul din spitale, casele de bătrâni și de îngrijire, precum și pe cei din serviciul de pompieri să fie parțial sau complet vaccinați până la 15 septembrie. Autoritatea franceză din domeniul sănătății, Santé Publique, estimează că mai puțin de 12% din personalul din spitale și aproximativ 6% din medicii din cabinetele private nu au fost vaccinați. În prezent, 81,4% din populația franceză este complet vaccinată iar 86,1% a primit cel puțin o doză.
"Un număr mare dintre aceste suspendări vor fi temporare", a declarat Véran pentru RTL. „Este vorba de cei lucrează în spitale la spălătorie sau pregătirea mâncării.” El a spus că foarte puțini dintre medici și asistenți medicali au rămas nevaccinați. "Mulți dintre ei au decis să se vaccineze după ce obligația de a face acest lucru a devenit o realitate", a spus el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰