Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Japonia comemorează 76 de ani de la explozia bombei de la Hiroshima. Comitetul Olimpic refuză organizarea unui moment de reculegere

Japonia comemorează astăzi bombardamentul atomic din 6 august 1945 de la Hiroshima. Anul acesta, o controversă este legată de refuzul Comitetului Olimpic Internațional de a oferi un minut de reculegere la actualele Jocuri Olimpice de la Tokyo.

de Ovidiu Cojocaru

la 06.08.2021 , 12:12

Supraviețuitori, rude și doar o mână de demnitari străini au participat la ceremonia de dimineață de la Hiroshima pentru a onora victimele și a cere pace mondială, potrivit Le Figaro. Din cauza pandemiei, publicul larg a fost exclus din ceremonie, ca și în 2020, dar a putut să urmărească evenimentul transmis pe internet.

Participanții care au purtat măşti  și erau în mare majoritate îmbrăcați în negru, au păstrat un minut de tăcere la ora locală 8:15 dimineața, ora la care bomba atomică americană a fost aruncată asupra orașului cu 76 de ani în urmă. "Această tragedie a învățat omenirea că amenințarea altora în legătură cu autoapărarea nu aduce beneficii nimănui”, a declarat primarul Hiroshima, Kazumi Matsui, într-un discurs.

Supraviețuitorii și municipalitatea propuseseră recent Comitetului Oliimpic să invite sportivii olimpici să se alăture acestui minut de tăcere de la Tokyo. Dar președintele CIO, Thomas Bach, nu a dat curs acestei propuneri, răspunzând într-o scrisoare că ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de duminică va oferi ocazia de a aduce un omagiu tuturor victimelor evenimentelor tragice din istoria lumii.

Articolul continuă după reclamă
Ovidiu Cojocaru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Le daţi liber copiilor la tehnologie?
Observator » Ştiri externe » Japonia comemorează 76 de ani de la explozia bombei de la Hiroshima. Comitetul Olimpic refuză organizarea unui moment de reculegere