Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, apare pentru prima dată într-un selfie
Summitul Coreea de Nord - SUA marchează încă o premieră, de această dată oarecum ieşită din comun. Pentru prima dată, Kim Jong Un a acceptat să apară într-un selfie
Summitul Coreea de Nord - SUA marchează încă o premieră, de această dată oarecum ieşită din comun. Pentru prima dată, Kim Jong Un a acceptat să apară într-un selfie.
Inedita fotografie a fost făcută de Ministrul de Externe din Singapore, Vivian Balakrishnan.
În selfie, Kim Jong Un este încadrat de ministrul singaporez de externe şi de Ministrul Educaţiei, Ong Ye Kung. Poza a fost surprinsă după ce cei trei demnitari au făcut un tur al oraşului-stat asiatic.
Kim Jong Un este la Singapore pentru o întâlnire istorică cu Preşedintele SUA. La rândul său, Donald Trump a sosit deja în Singapore.
Conform programului furnizat de Casa Albă, summitul celor doi are loc marţi, la ora 04.00 dimineaţa, ora României.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰