Kremlin: Economia Rusiei trece acum printr-un şoc. Se duce un război economic fără precedent
Kremlinul a declarat joi că economia Rusiei trece printr-un şoc şi că se iau măsuri pentru a atenua impactul unui "război economic absolut fără precedent", purtat împotriva Moscovei, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Au trecut două săptămâni, de bombardamente şi lupte intense, de când Rusia a declanşat invadarea Ucrainei.
"Economia noastră trece acum printr-un şoc şi există consecinţe negative, ele vor fi minimizate", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă. Peskov a descris situaţia ca turbulentă, dar a spus că se iau deja măsuri de calmare şi stabilizare a ei.
"Este absolut fără precedent. Războiul economic care a început împotriva ţării noastre nu s-a mai întâmplat niciodată înainte. Aşadar, este foarte dificil de prognozat orice", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Kremlinul spune că va cere informaţii de la armată după ce Ucraina a acuzat Rusia că a bombardat un spital de copii în Mariupol
Kremlinul a transmis joi că va cere informaţii armatei sale după ce Ucraina a acuzat Rusia că a bombardat un spital de copii din oraşul ucrainean asediat Mariupol, relatează Reuters şi AFP. "Vom cere cu siguranţă informaţii de la militarii noştri deoarece noi, ca şi dvs, nu avem nicio informaţie clară despre ce s-a întâmplat şi, a priori, armata ne va oferi informaţii", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.
El a mai spus că Ucraina propune "constant" discuţii între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin. În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat tot joi că acuzaţia conform căreia forţele ruse au bombardat spitalul de copii din Mariupol este falsă şi echivalează că "terorism informaţional".
Trei persoane, între care şi un copil, au fost ucise în bombardamentul de miercuri asupra unui spital pediatric şi a unei maternităţi la Mariupol, în sud-estul Ucrainei, conform primăriei acestui oraş-port, prins între armata rusă şi forţele separatiste proruse din regiunea ucraineană Donbas. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a comis o crimă de război prin acest bombardament. Atacul asupra spitalului a provocat indignarea Ucrainei şi a ţărilor occidentale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰