Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni". Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocid

Fost președinte al Poloniei, Lech Walesa, în vârstă de 78 de ani, a îndemnat Occidentul într-un interviu pentru Le Figaro să meargă mai departe de eliberarea Ucrainei sugerând destrămarea Rusiei astfel încât populaţia să scadă de la 144 de milioane la 50 de milioane de oameni. Război Rusia - Ucraina, ziua 139 LIVE TEXT

de Redactia Observator

la 12.07.2022 , 13:46

Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni". Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocid Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni". Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocid - Profimedia

Lech Walesa laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 a sugerat ca Occidentul să sprijine o răscoală a popoarelor care au fost "anexate” de Rusia. Sistemul politic din Rusia trebuie schimbat, susţine acesta.  Declaraţia că populaţia Rusiei trebuie redusă la 50 de milioane de locuitori a creat isterie pe rețelele de socializare printre ruşi care au scos din context afirmaţiile fostului preşedinte polonez şi l-au acuzat de incitare la genocid.

"Chiar dacă Ucraina va câștiga acum acest război, peste cinci ani vom avea același lucru, peste zece ani vom vedea ridicându-se un alt Putin”, a avertizat Walesa. Pentru a evita acest scenariu, el spune că "trebuie să forțăm azi schimbarea sistemului politic sau să organizăm o revoltă a popoarelor" din Rusia.

Dacă nu va exista o schimbare completă a regimului politic la Moscova, securitatea mondială va putea fi asigurată doar prin dezmembrarea Rusiei de astăzi, pe care Lech Walesa o consideră imperială: "Sunt 60 de popoare care au fost anexate ca ucrainenii de astăzi. Ar fi necesară o revoltă a acestor popoare care au fost anexate de Rusia (...). Fie schimbăm sistemul politic al Rusiei, fie o readucem la o populație de mai puțin de 50 de milioane".

Articolul continuă după reclamă

Federația Rusă are în prezent 144 de milioane de locuitori. Este împărțită în 88 de subiecte federale, din care 21 sunt republici. 

Pe acelaşi subiect

Război în Ucraina. Lech Walesa sugerează reducerea Rusiei la mai puțin de 50 de milioane de locuitori

Deși recunoaște că Occidentul are propriile sale interese în extinderea influenței și a puterii, el subliniază că Vestul face asta pe o cale democratică, adică legitimă: "Trebuie să înțelegem că Occidentul își dezvoltă puterea prin NATO, prin UE, se extinde, dar o face prin mijloace democratice. Rusia o face prin violență”.

Pentru Lech Walesa, lumea este din nou tăiată în două. "Sunt acum două sisteme: pe de o parte, democrațiile și NATO, care vor să se extindă, dar prin mijloace democratice, la solicitarea popoarelor, pe de altă parte Rusia și China, care recurg la vechile metode de anexare”.

Lech Walesa critică totuși Occidentul, despre care spune că greșit crezând că Rusia va deveni inofensivă. Potrivit acestuia, această greșeală datează de pe vremea lui Gorbaciov. "Ar fi trebuit să doborâm atunci Rusia. Dar Gorbaciov era prea inteligent pentru asta. Ne-am spus atunci: ”A fost Stalin, Brejnev, dar Gorbaciov, e carismatic”. Așa că i-am lăsat în pace. Rusia a așteptat vremuri tulburi și acum vor să continue așa cum au făcut-o de secole și să anexeze popoare în imperiul lor. A fost greșeala noastră la momentul respectiv. Eu am vrut să fac altfel, dar nu m-au lăsat."

Lech Walesa a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 19995. În mandatul său Polonia a trecut de la comunism la democrație.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni". Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocid