Observator » Ştiri externe » Un bombardier strategic Tu-95MS s-a prăbușit în Rusia: trei motoare ar fi cedat. Șase militari au murit

Video Un bombardier strategic Tu-95MS s-a prăbușit în Rusia: trei motoare ar fi cedat. Șase militari au murit

Bombardier strategic Tu-95MS, prăbușit în Rusia: trei motoare ar fi cedat. Șase militari au murit Un bombardier strategic Tu-95 s-a prăbușit în regiunea Amur, Rusia - Telegram
Editor Georgiana Dulgheru | Timp citire: 2 minute
Publicat la 29.09.2026, 17:20 | Modificat la 29.09.2026, 17:24

Un bombardier strategic rusesc Tupolev Tu-95MS s-a prăbușit marţi în regiunea Amur, Orientul Îndepărtat al Rusiei, după ce trei dintre motoarele sale ar fi cedat în timpul decolării. Potrivit datelor preliminare, șase membri ai echipajului au murit, iar un altul a fost spitalizat.

Accidentul s-a produs la scurt timp după decolarea de la baza aeriană Ukrainka, un important aerodrom militar al aviației strategice ruse, situat în regiunea Amur.

Aparatul s-a prăbușit într-o zonă nelocuită, în apropierea unui sat. Imagini neverificate, postate pe Telegram, surprind atât momentul prăbușirii, filmat de o cameră de supraveghere, cât și aeronava în flăcări la sol.

Ministerul rus al Apărării susține că avionul se afla în timpul unei misiuni de instrucție și efectua zborul fără muniție la bord.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unui canal de Telegram afiliat Forțelor Aeriene Ruse, accidentul ar fi fost provocat de defectarea a trei din cele patru motoare ale avionului.

Șase membri ai echipajului au murit, iar un altul a fost spitalizat cu răni de gravitate medie, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Bombardierele strategice sunt platforme de lansare pentru rachete de croazieră.

Pe acelaşi subiect

Aeronavele Tu-95MS sunt folosite de armata rusă pentru a lansa rachetele de croazieră Kh-101 asupra Ucrainei.

Potrivit publicației ruseşti Kommersant, în luna iulie, FSB a anunțat că Serviciul de Securitate al Ucrainei pregătea un atac asupra aerodromului Ukrainka cu drone FPV încărcate cu explozibili.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările