Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MAE a identificat alți șase cetățeni români în Nepal care sunt în siguranță

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a identificat alți șase cetățeni români aflați în Nepal care sunt în siguranță, informează diplomația română

de Redactia Observator

la 28.04.2015 , 09:43

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a identificat alți șase cetățeni români aflați în Nepal care sunt în siguranță, informează diplomația română. 

"Pe parcursul zilei de 27 aprilie 2015, au continuat demersurile complexe de identificare și contactare a cetățenilor români care se află în regiunea afectată de cutremurul produs în Nepal, la data de 25 aprilie 2015.

În acest sens, prin eforturile conjugate ale Departamentului Consular, Ambasadei României la New Delhi și Consulatului Onorific al României din Nepal, au mai fost identificați în Nepal alți 6 cetățeni români. Aceștia nu au putut fi contactați direct, însă, Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a reușit să identifice și să contacteze familiile lor din țară care au precizat că cei 6 cetățeni români sunt în afara pericolului", anunță MAE.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, bilanțul care a rezultat în urma situației actualizate, luni, la orele 18,00, indică un număr de 36 de cetățeni români identificați în Nepal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » MAE a identificat alți șase cetățeni români în Nepal care sunt în siguranță