O mamă a cheltuit la jocuri de noroc banii pentru băiețelul bolnav de cancer
O mamă a ajuns în fața justiției britanice după ce a fost descoperită că a cheltuit la jocuri de noroc din banii strânși pentru tratarea fiului ei bolnav de cancer. Copilul în vârstă de 6 ani a murit.
O mamă a ajuns în fața justiției britanice după ce a fost descoperită că a cheltuit la jocuri de noroc din banii strânși pentru tratarea fiului ei bolnav de cancer. Ea a pierdut peste 100 de mii de lire. Copilul în vârstă de 6 ani a murit.
Stacey Worsley este mama lui Toby Nye, băiețelul care, în 2017, a devenit cunoscut în toată Marea Britanie, din cauza stării sale medicale.
Cu un an înainte, de Crăciunul lui 2016, a fost spitalizat, iar în ianuarie 2017, la câteva zile după ce el împlinise 4 anișor, familia a aflat că are cancer la creier în stadiu 4.
Toby Nye a atras un val de simpatie atunci în Marea Britanie. Chiar și formația Leeds United, echipa din orașul în care locuia, s-a implicat într-o campanie emoționantă de strângere de fonduri, pentru salvarea copilului. Băiețelul a murit însă în ianuarie în acest an, imediat după ziua sa de naștere, când împlinise 6 ani.
Donații jucate la jocuri online de noroc
În centrul atenției a intrat însă mama copilului. Stacey Worsley, 32 de ani, a fost adusă în fața justiției sub acuzația că a cheltuit la jocuri online de noroc 100 de mii de lire sterline din banii strânși pentru salvarea fiului său.
În fața judecătorului, tânăra a recunoscut că a jucat din banii strânși pentru tratamentul copilului. Ea era singurul administrator al fondului de donații și a motivat că a jucat din bani cu gând ca să mărească suma.
Însă, în loc să câștige, a pierdut tot mai mult, până când situația a devenit disperată.
Verdictul judecătorului
Potrivit BBC, în proces s-a menționat că femeia a pierdut banii doar la jocuri de noroc și că nu a cheltuit nimic în alte scopuri, cum ar fi cumpărarea de bunuri personale.
De asemenea, polițiștii britanici au spus că, deși suma chelutuită e uriașă, tratamentul copilului nu a fost afectat. Doar echipa Leeds United donase în campanie 200 de mii de lire.
La finalul procesului Stacey Worsley, care mai are 2 copii, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare. În schimb, banii pe care ea i-a pierdut au fost recuperați de la companiile de jocuri online de noroc. Sumele au fost returnate donatorilor importanți sau au fost date unor asociații caritabile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰