Marine Le Pen își află marți soarta politică. Decizia care îi poate bloca drumul spre Elysee
Curtea de Apel din Paris va decide marți soarta politică a liderei extremei drepte franceze, Marine Le Pen. Hotărârea instanței ar putea împiedica o nouă candidatură a acesteia la președinția Franței, relatează France24.
După luni de așteptare, Curtea de Apel din Paris urmează să se pronunțe asupra eligibilității lui Marine Le Pen pentru alegerile prezidențiale din 2027.
Le Pen, figura centrală a partidului Adunarea Națională (RN), a contestat o decizie pronunțată în 2025. Ea a fost condamnată pentru deturnarea unor fonduri ale Parlamentului European, folosite pentru plata unor angajați ai partidului său. În urma condamnării, i s-a interzis să candideze la funcții publice timp de cinci ani, scrie France24.
Pedeapsa lui Marine Le Pen ar putea fi redusă, potrivit sursei citate, ceea ce i-ar permite să candideze din nou. În schimb, dacă instanța va menține o condamnare în linie cu solicitările acuzării, speranțele sale de a intra în cursa prezidențială ar putea fi spulberate.
Le Pen, favorită în sondaje pentru viitoarele alegeri
Le Pen a candidat deja de trei ori la președinția Franței. Popularitatea sa a crescut însă semnificativ după ultima candidatură, din 2022. Considerată favorită în sondaje atât în primul, cât și în al doilea tur al viitoarelor alegeri, aceasta este conștientă că viitorul său politic depinde de decizia din 7 iulie.
"Nu voi lăsa lucrurile să se prelungească. Sunt hotărâtă să văd ideile noastre ajungând la putere. Dacă mi se interzice să candidez, iar Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță din sistemul judiciar francez, se pronunță în favoarea mea trei sau patru luni mai târziu, va fi prea târziu pentru a mai desfășura o campanie prezidențială adecvată", a declarat ea, potrivit sursei citate.
Cine i-ar putea lua locul lui Le Pen
Unii observatori consideră că judecătorii sunt supuși unei presiuni atât de mari, încât ar putea evita o hotărâre care ar împiedica-o pe Le Pen să candideze la președinție.
Mai mulți susținători ai lui Le Pen și ai partidului său speră că judecătorii îi vor permite să candideze sau că vor reduce perioada de interdicție la cel mult doi ani.
"Sunt o persoană credincioasă, așa că eu cred în miracole", a glumit Le Pen în timpul procesului de apel.
Nu există însă nicio garanție că instanța va decide în acest sens. Mulți au acceptat deja posibilitatea ca protejatul său, Jordan Bardella, în vârstă de 30 de ani, să devină candidatul Adunării Naționale. Dacă va câștiga alegerile, el ar putea deveni cel mai tânăr lider al Franței de la Napoleon Bonaparte încoace.
