Observator » Ştiri politice » Primar PSD, despre ruptura de Bolojan: "Nu avem o problemă cu ideea de căsătorie, voiam să schimbăm mireasa"

Primar PSD, despre ruptura de Bolojan: "Nu avem o problemă cu ideea de căsătorie, voiam să schimbăm mireasa"

Primarul PSD al Galațiului, Ionuț Pucheanu. 22 aprilie 2026 Primarul PSD al Galațiului, Ionuț Pucheanu. 22 aprilie 2026 - Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 05.07.2026, 17:47 | Modificat la 05.07.2026, 17:48

Primarul PSD al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, compară fosta coaliţie de guvernământ cu o căsătorie. El a spus că PSD nu are "o problemă cu ideea de căsătorie", doar că vrea "să schimbe mireasa", o trimitere la Ilie Bolojan. Pucheanu l-a comparat, de asemenea, pe Ilie Bolojan cu un doctor care "dă tot antibioticul odată".

Întrebat dacă demolarea guvernului a fost o greșeală, într-un context în care România riscă retrogradarea la junk din cauza crizei politice, Pucheanu a răspuns ferm că nu, citează Mediafax.

"Nu avem o problemă cu ideea de căsătorie, voiam doar să schimbăm mireasa" spunea Ionuţ Pucheanu. 

Confruntat cu observația jurnalistului Digi 24, potrivit căreia PSD ar fi vrut mai degrabă un "divorț" decât o simplă "schimbare a miresei", Pucheanu a respins această interpretare.

Articolul continuă după reclamă

Edilul a explicat că partidul său nu are o problemă cu ideea de coaliție ca atare, ci cu modul în care aceasta a funcționat.

"Noi nu avem nicio problemă cu PNL-ul", a subliniat primarul, precizând că nemulțumirea vizează direct felul în care Ilie Bolojan a înțeles să aplice acordul semnat de toate părțile.

Întrebat ce a obținut PSD prin retragerea din guvernare, Pucheanu a respins premisa că simpla existență a unui guvern ar fi fost suficientă. El a folosit o primă metaforă, comparând guvernarea cu o căsnicie.

Pe acelaşi subiect

Bolojan, comparat cu un doctor care "dă tot antibioticul odată"

"Statutul marital contează într-o oarecare măsură, dar contează dacă ești fericit în cadrul căsătoriei sau nu". Potrivit acestuia, România era guvernată prost, iar acesta a fost motivul real al schimbării.

"Bolojan e ca un doctor care dă tot antibioticul odată"

Pucheanu a folosit o a doua metaforă pentru a-și explica nemulțumirea față de Bolojan. A comparat situația cu un tratament medical prescris pe mai multe zile.

Potrivit edilului, diagnosticul a fost corect, la fel și rețeta, însă modul de administrare a fost greșit. Bolojan ar fi ales să aplice dintr-odată măsuri gândite pentru a fi implementate treptat.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că austeritatea a fost prea dură, Pucheanu nu a contrazis direct interpretarea jurnalistului. Primarul a ținut să precizeze că relația sa personală cu Bolojan a fost, până de curând, una bună. De asemenea, direcția generală stabilită de premier rămâne, în opinia sa, în mare parte corectă.

Problema, a insistat Pucheanu, nu este direcția, ci metoda prin care aceasta a fost aplicată, pe care a numit-o "suicidală".