Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medvedev se dezlănţuie din nou şi ameninţă cu războiul nuclear. "Inamicii ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri"

Război în Ucraina. Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a ameninţat duminică cu un conflict nuclear, susţinând că un succes al contraofensivei ucrainene ar obliga Rusia să recurgă la armamentul atomic, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.07.2023 , 10:08

Medvedev se dezlănţuie din nou şi ameninţă cu războiul nuclear. "Inamicii ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri" Medvedev se dezlănţuie din nou şi ameninţă cu războiul nuclear. "Inamicii ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri" - Profimedia Images

Nu este prima dată când Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, ameninţă cu armele nucleare, menţionează agenţia citată. De această dat, el a transmis un mesaj în acest sens pe conturile sale din reţelele sociale online.

"Închipuiţi-vă că dacă (...) ofensiva susţinută de NATO are succes, iar ei rup o parte din teritoriul nostru, am fi obligaţi să folosim o armă nucleară, conform regulilor unui decret al preşedintelui Rusiei. Pur şi simplu nu ar exista altă opţiune. Deci inamicii noştri ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri. Aceştia asigură că nu va începe un incendiu nuclear global", a scris Medvedev.

El pare să se refere la o prevedere a doctrinei militare ruse conform căreia armele atomice pot fi folosite şi în cazul unei agresiuni convenţionale împotriva Rusiei, dacă este ameninţată existenţa statului.

Articolul continuă după reclamă

Ucraina încearcă în prezent să recucerească teritoriile ucrainene ocupate şi anexate de Rusia; Moscova consideră oficial că regiunile respective fac parte din Rusia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Medvedev se dezlănţuie din nou şi ameninţă cu războiul nuclear. "Inamicii ar trebui să se roage pentru luptătorii noştri"