Antena Meniu Search
x

Mesajul emoţionant al unei mame bolnave care şi-a dat fetiţa spre adopţie: "Vreau tot ce e mai bun pentru ea!"

O mamă a fost lăudată pentru curajul şi puterea de a renunţa la copilul ei şi de a-l da spre adopţie, din cauza stării sale grave de sănătate mintală.

Larisa Andreescu
de Larisa Andreescu

la 03.04.2019, 17:59

Femeia a scris o scrisoare în care îşi justifică decizia
O femeie cu probleme mintale şi-a dat spre adopţie fiica - Profimedia

O mamă a fost lăudată pentru curajul şi puterea de a renunţa la copilul ei şi de a-l da spre adopţie, din cauza stării sale grave de sănătate mintală.

Femeia a spus că nu îşi poate creşte fetiţa pentru că “pentru un minut am bani, în următorul minut sunt săracă”

Ea a explicat într-o scrisoare transmisă către instanţa pentru familie din Leeds faptul că îşi doreşte stabilitate pentru copilul ei, stabilitate pe care ea nu o poate oferi. 

Judecătorul Sarah Lynch s-a declarat emoţionat în adevăratul sens al cuvântului de sinceritatea şi de dorinţa femeii de a nu lăsa egoismul să îi ţină copilul blocat în condiţii precare, doar pentru a fi împreună şi a declarat faptul că speră ca într-o bună zi, fetiţa să poată citi scrisoarea mamei sale. 

Serviciile sociale au cerut judecătorului să ia o decizie cu privire la viitorul fetei, pe fondul îngrijorării că nu ar fi în siguranță cu mama ei care are probleme de sănătate mintală pe termen lung.

Conform SkyNews, fata a fost plasată în îngrijire temporară în timp ce viitorul ei a fost decis. Mamei i sa permis să o viziteze, dar a spus că va fi dificil să continue, deoarece "este prea greu pentru mine să merg și să o las din nou în urmă".

"Femeia a fost capabilă să înțeleagă ce nevoi are fiica ei și să-și dea seama că, din păcate, nu este în stare să-i ofere așa ceva. Nu-mi pot imagina cât de dureros acest lucru a fost pentru ea. Este evident din declarația ei cât de mult îşi iubește fiica și este evident că decizia a fost luată spre binele ei. Nu pot spune nimic ce ar putea face ca această durere să treacă, dar sperăm că, atunci când copila va creşte, va putea auzi motivele pentru care femeia a luat această decizie” a declarat Judecătorul Lynch. 

Scrisoarea unei mame care şi-a dat spre adopţie fetiţa 

“În momentul acesta am bani, în următorul sunt săracă. Într-un minut aş putea avea grijă de ea, în următorul n-aş mai fi în stare. Nu simt că acest lucru ar putea fi bun pentru ea. Mă simt incredibil de tristă în legătură cu situaţia, dar ştiu că ea va merge la o familie care o va iubi şi care îi va da ceea ce eu nu pot să-i ofer în acest moment. Va avea stabilitate în viaţa ei şi nu va fi nevoită să fie un minut în grija mea, în alt minut în casa altcuiva. Va creşte şi va fi fericită şi va fi purtată în grijă de tot restul vieţii ei.

Ea trebuie să stea într-o casă şi nu mutată tot timpul prin diferite locuri. Nu am mai avut contact cu ea de ceva vreme deja şi nu pentru că nu o iubesc ci pentru că este pur şi simplu prea greu să merg să o văd şi să plec, din nou. Sunt tristă că această situație se întâmplă și mă doare cu adevărat, dar fac ceea ce este potrivit pentru ea. Vreau tot ce e mai bun pentru ea. O voi iubi mereu, ea este fiica mea, dar eu fac asta pentru ea.

Sper că ea va fi plasată într-o familie cu adevărat bună, care o va iubi cum o iubesc și o va proteja. Peste un timp aș dori să o întâlnesc dacă este posibil, pe ea şi viitoarea ei familie, astfel încât să știe că ea este iubită de mine și poate să-i spună asta oricine. Îmi pare extrem de rău, dar vreau doar să ştie că o iubesc şi o voi iubi mereu” a spus mama fetei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Mesajul emoţionant al unei mame bolnave care şi-a dat fetiţa spre adopţie: "Vreau tot ce e mai bun pentru ea!"