Video "Mi-a fost frică, am crezut că mor". Trei români, în stare gravă după ce au fost prinşi sub dărâmăturile unui şantier din Italia
Tragedie în Florenţa. Trei români sunt în stare gravă după ce au fost prinşi sub dărămăturile unui şantier. De pe patul de spital, unul dintre răniţi a spus că este în şoc şi nu poate înţelege ce s-a întâmplat. Alţi trei muncitori au murit, iar pompierii caută încă trupurile a două persoane. Primarul Florenţei a decretat zi de doliu în urma nenorocirii.
Muncitorii lucrau la construirea unui supermarket atunci când s-a produs dezastrul. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care grinda uriaşă se prăbuşeşte. Opt muncitori, printre care şi trei români, sunt prinşi sub tone de moloz. Martorii povestesc că s-a cutremurat pământul şi o bubuitură puternică a anunţat nenorocirea. Un nor de praf s-a ridicat deasupra şantierului.
Lorenzo Ciandella: Se vede cum toată clădirea s-a prăbuşit.
Localnici: Se turna cimentul sus.
Da. Şi am văzut cum s-a prăbuşit şi s-a ridicat un fum gros.
- O bătrână din Italia i-a lăsat toată averea îngrijitoarei sale. Femeia a avut o singură condiție înainte să...
- Caz miraculos în Italia. O femeie cu jumătate de inimă a învins riscurile şi a născut gemeni, băiat şi fată,...
- Băieţel de 2 ani aruncat prin parbriz, după un accident înfiorător. Micuţul fusese răpit de tatăl lui şi...
- Cadavrul găsit într-o ferma din Italia aparţine Andreei Rabciuc, românca dispărută din martie 2022. Testele ADN...
V-a fost frică?
- Mi-a fost frică de am crezut că mor.
A început o misiune contracronometru. Cu mâinile goale pompierii caută prin dărămături în căutarea supravieţuitorilor. Cei trei români de 37, 48 şi 51 de ani sunt scoşi în viaţă.
Eugenio Giani, preşedintele regiunii Toscana: Sunt în condiții foarte, foarte grave, dar au fost extrași în viața, conștienți, și sper că potențialul pe care îl avem în spitale să le dea primul ajutor/ să-i trateze cât mai bine
Pentru alţi trei muncitori nu s a mai putu face nimic. Primarul Florenţei a decretat zi de doliu în urma incidentului.
Şi premierul Giorgia Meloni a trasmis condoleanţele. Parchetul din Florența a deschis dosar penal, iar autorităţile au pus sigiliu pe şantier.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰