Caz miraculos în Italia. O femeie cu jumătate de inimă a învins riscurile şi a născut gemeni, băiat şi fată, perfect sănătoşi: "Îmi doream să fiu mamă"
O femeie de 36 de ani care s-a născut cu un singur ventricul cardiac a învins riscurile şi a născut gemeni la Spitalul Universitar Gemelli din Roma, transmite miercuri agenţia italiană de presă ANSA, potrivit Agerpres.
Cazul femeii este primul de acest fel din Italia şi doar unul dintre cele patru existente în întreaga lume. Evenimentul a fost posibil datorită determinării femeii şi a muncii specialiştilor de la spitalul Gemelli, unde a născut prin cezariană, şi de la Spitalul de pediatrie Bambino Gesu din capitala Italiei Roma care au îngrijit-o încă de când era copil, după ce a fost diagnosticată cu această boală cardiacă congenitală severă.
Mama şi gemenii, un băieţel şi o fetiţă, se simt bine. "Știam că îmi asum riscuri cu inima mea specială, o jumătate de inimă, dar eram foarte hotărâtă și îmi doream foarte mult să fiu mamă. În această aventură am fost urmărită pas cu pas de medicii de la Spitalul Bambino Gesù și Policlinica Gemelli.
Datorită lor am avut o sarcină şi o naştere frumoasă. Nașterea copiilor mei a fost o emoție de nedescris. Vreu să le transmis femeilor aflate în aceeași situație ca mine să nu le fie frică și să se bazeze pe centre specializate pentru a-şi indeplini visul de a deveni mame", a declarat femeia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰