Modă pe trotuar! Marc Jacobs și-a prezentat cea mai nouă colecție pe un bulevard din New York
Marc Jacobs şi-a scos cele mai noi creaţii direct în stradă. Designerul a preferat să-şi prezinte cea mai nouă colecţie în cadrul săptămânii modei de la New York în cel mai original mod cu putinţă.
Marc Jacobs şi-a scos cele mai noi creaţii direct în stradă. Designerul a preferat să-şi prezinte cea mai nouă colecţie în cadrul săptămânii modei de la New York în cel mai original mod cu putinţă.
Marc Jacobs a încheiat celebra Săptămână a Modei de la New York, într-un mod cât se poate de original. A preferat să renunţe la tradiţionala pasarelă de modă şi să-şi dezvăluie întreaga colecţie pe un trotuar din centrul Manhattan-ului.
Astfel, muzica de fundal a fost înlocuită de claxoanele maşinilor care circulau pe bulevard în timp ce modelele defilau şi apoi se aşezau pe scaune.
Mai mult, invitaţii au stat în interiorul unei clădiri şi au admirat creaţiile de la geam. Printre ei, Katy Perry.
În ceea ce priveşte moda, Marc Jacobs propune pentru toamna aceasta un aspect hip-hop pentru doamne. Jachetele militare, fustele mini şi pălăriile supradimensionate sunt piesele de rezistenţă în viziunea celebrului creator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰