Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Momentul în care cutremurul de 7,4 loveşte Taiwan. Clădiri prăbuşite, alunecare de teren şi oameni prinşi sub dărâmături

Cutremur în Taiwan. Cel puțin 7 persoane au murit și alte peste 711 au fost rănite după ce un seism a lovit coasta de est a insulei. Cu o magnitudine de 7,4 a fost cel mai puternic cutremur care a lovit insula în ultimii 25 de ani. Clădirile din capitala Taipei și zonele învecinate au fost zguduite violent și sunt  temeri că zeci de oameni sunt prinși sub dărâmături în Hualien, în apropierea epicentrului. Alertele de tsunami emise pentru insulele japoneze din apropiere și coasta de nord a Filipinelor au fost ridicate. Japonia și China au oferit asistență iar președintele Tsai Ing-wen a anunţat că trimite armata în operațiuni de salvare.

de Redactia Observator

la 03.04.2024 , 11:30

Un seism cu magnitudinea 7,4 s-a produs în Taiwan, cel mai puternic cutremur care a lovit insula asiatică în ultimii 25 de ani. Cel puţin 7 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte peste 700 au fost rănite, potrivit autorităţilor locale. O alertă de tsunami emisă pentru sudul Japoniei şi Filipine a fost ridicată ulterior. Peste 100 de replici au fost înregistrate până acum. Seismul s-a produs în estul insulei, la o adâncime de 15,5 kilometri.

 O cameră de supraveghere a filmat momentul în care cutremurul zguduie districtul financiar din capitala Taipei. Alte camere au filmat o aluncare de teren produsă în regiunea muntoasă Hualien şi clienţi în timp ce fug îngroziţi dintr-un restaurant. Au apărut imagini și cu momentul în care cutremurul a zdruncinat un magazin de animale de companie din orașul New Taipei. O clădire cu cinci etaje din Hualien a fost puternic avariată, primul etaj s-a prăbuşit iar restul s-a înclinat la un unghi de 45 de grade, potrivit AP. 

Vezi și

Martorii au filmat şi momentul în care apa unei piscine aflate pe acoperişul unui zgârie-nori se revarsă din cauza mişcării pământului.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Taiwanul a fost lovit de cel mai puternic seism din ultimii 25 de ani

Cel puţin 26 de clădiri s-au prăbuşit, mai mult de jumătate din acesta în Hualien, iar circa 20 de persoane sunt prinse sub dărâmături. Operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare. Posturile de televiziune din Taiwan au prezentat imagini ale unor clădiri care stăteau să se prăbuşească în Hualien, oraş afectat de cutremurul produs în larg la ora locală 08:00, când rezidenţii se îndreptau spre şcoală sau spre locurile lor de muncă.

Seismul s-a produs la o adâncime de 15,5 kilometri, potrivit Administraţiei centrale de meteorologie din Taiwan. ''A fost foarte puternic. S-a simţit de parcă locuinţa urma să se prăbuşească'', a spus Chang Yu-Lin, de 60 de ani, lucrător într-un spital din Taipei. Potrivit agenţiei meteo japoneze, mai multe tsunamiuri de mici dimensiuni au ajuns în zone din prefectura Okinawa (sud). Ulterior, agenţia a redus avertizarea de tsunami la o înştiinţare. Agenţia niponă a estimat magnitudinea seismului la 7,7.

Agenţia de seismologie din Filipine a emis de asemenea un avertisment pentru rezidenţii zonelor de coastă din mai multe provincii, recomandându-le să se deplaseze către zone mai înalte. Taiwan a emis totodată şi un avertisment de tsunami, dar nu a raportat producerea unor pagube, iar Centrul de avertizare în caz de tsunami din Pacific a spus ulterior că riscul unui tsunami periculos a trecut.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Taipei s-au înregistrat peste 25 de replici, potrivit administraţiei centrale din Taiwan. Presa de stat chineză a spus că seismul a fost resimţit în provincia Fujian din China, iar un martor Reuters a spus că a fost resimţit şi în Shanghai. Guvernul oraşului Taipei a spus că nu a primit înştiinţări cu privire la pagube majore, iar circulaţia metroului a fost restabilită la scurt timp după seism.

Operatorul de electricitate Taipower a spus că peste 87.000 de locuinţe din Taiwan sunt în continuare fără alimentare cu energie electrică, adăugând că cele două centrale nucleare ale ţării nu au fost afectate de seism. Operatorul feroviar de mare viteză din Taiwan a spus că nu au fost raportate pagube sau persoane rănite în trenurile sale, dar a anunţat că garniturile ar putea avea întârzieri în perioada verificărilor.

Gigantul de semiconductori Taiwan Semiconductor Manufacturing Co a precizat că a evacuat câteva fabrici de producţie, iar sistemele sale de siguranţă operează normal. ''Pentru a asigura siguranţa personalului, câteva unităţi au fost evacuate, potrivit procedurii companiei. În prezent, confirmăm detaliile impactului'', potrivit companiei.

A adăugat ulterior că angajaţii evacuaţi au început să revină la locurile de muncă. Agenţia oficială de presă din Taiwan a spus că acest seism este cel mai mare care s-a produs în insulă după 1999, când un cutremur cu magnitudinea 7,6 a dus la moartea a 2.400 de persoane, distrugând şi avariind 50.000 de clădiri în unul din cele mai grave cutremure din această ţară.

Potrivit Administraţiei centrale de meteorologie din Taiwan, seismul de miercuri a înregistrat a doua intensitate ca importanţă pentru ''un cutremur de peste 6'' în comitatul Hualien, pe o scară de intensitate de la 1 la 7. În cazul unui seism ''de peste 6'', majoritatea pereţilor din beton neranforsaţi se prăbuşesc, iar oamenii nu reuşesc să rămână în poziţie verticală sau să se deplaseze fără să se târască, a precizat Agenţia meteorologică japoneză. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care cutremurul de 7,4 loveşte Taiwan. Clădiri prăbuşite, alunecare de teren şi oameni prinşi sub dărâmături