Nadia Comaneci e din nou regină la Montreal, oraşul unde a făcut istorie în 1976
Regina gimnasticii Nadia Comaneci s-a întors la Montreal, oraşul unde a făcut istorie în 1976. Românca de 10 a vizitat un centru de pregătire a gimnastelor, unde le-a dat sfaturi sportivelor dar a şi povestit despre cât îi este de drag acest oraş

Acolo a realizat performanţele care i-au asigurat un loc în istoria sportului mondial de performanţă.
Acum 39 de ani o fetiţă româncă de numai 14 ani reuşea să realizeze imposibilul. La Jocurile Olimpice din 1976 de la Montreal, Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10.
Au urmat alte 6 note de 10, trei medalii olimpice de aur, una de argint şi încă una de bronz. Astăzi Nadia a fost din nou în centrul atenţiei, tot la Montreal, unde are loc o ceremonie dedicată tuturor sportivilor olimpici din anii 70.
Nadia a vizitat un centru de pregătire al gimnastelor canadiene. A venit acolo îmbrăcată în trening, a dat mâna cu toată lumea şi le-a dat sfaturi sportivelor. Şi tot înainte de ceremonia care îi va omagia performanţele extraordinare, Nadia a dat un interviu în direct la o televiziune canadiană care a avut-o invitată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰