Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NASA anunță o PREMIERĂ istorică: Un ASTEROID uriaș va trece pe lângă Terra peste câteva zile

Un asteroid denumit Florence, de dimensiuni uriașe, va trece la o distanță de aproximativ șapte milioane kilometri de Pământ, respectiv de 18 ori distanța dintre Lună și Terra, NASA anunțând evenimentul ca fiind unul istoric.

de Redactia Observator

la 28.08.2017 , 19:24

Un asteroid denumit Florence, de dimensiuni uriașe, va trece la o distanță de aproximativ șapte milioane kilometri de Pământ, respectiv de 18 ori distanța dintre Lună și Terra, NASA anunțând evenimentul ca fiind unul istoric.

Astfel, Florence, care măsoară aproximativ 4,4 kilometri în diametru, va fi cel mai mare asteroid care va trece atât de aproape de planeta noastră.

Articolul continuă după reclamă

“Deși mulți asteroizi dintre cei identificați au trecut la distanțe mai mici față de Terra, toți aceștia au avut dimensiuni mult mai mici. Florence este cel mai mare asteroid care va trece atât de aproape de planeta noastră de când NASA a început programul de identificare și urmărire a asteroizilor care pot trece pe lângă Terra“, a declarat Paul Chodas, manager la NASA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Ştiri externe » NASA anunță o PREMIERĂ istorică: Un ASTEROID uriaș va trece pe lângă Terra peste câteva zile