Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NATO aprobă un nou plan de contracarare a activităţilor Rusiei. "Tot mai multe incursiuni în zona Mării Negre"

Miniştrii Apărării din ţările NATO au aprobat, joi, un nou plan de apărare pe multiple fronturi faţă de riscurile generate de Rusia în zona Mării Negre şi a Mării Baltice, reafirmând obiectivul central de contracarare a ameninţărilor Moscovei, deşi atenţia se îndreaptă tot mai mult asupra Chinei.

de Redactia Observator

la 21.10.2021 , 21:15

NATO a aprobat şi un fond de un miliard de dolari pentru finanţarea dezvoltării de noi tehnologii digitale NATO a aprobat şi un fond de un miliard de dolari pentru finanţarea dezvoltării de noi tehnologii digitale - Profimedia

Strategia confidenţială a Alianţei Nord-Atlantice se concentrează pe contracararea potenţialelor atacuri simultane ale Rusiei în zona Mării Negre şi în zona Mării Baltice, fiind prevăzute modalităţi de blocare a atacurilor cu arme nucleare, cibernetice sau spaţiale, conform agenţiei Reuters, citată de Mediafax

Un miliard de dolari pentru noi tehnologii digitale

"Continuăm să consolidăm Alianţa Nord-Atlantică cu planuri mai bune şi mai moderne", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, după reuniunea miniştrilor Apărării din ţările membre. În cursul reuniunii, a fost aprobat şi un fond de un miliard de dolari pentru finanţarea dezvoltării de noi tehnologii digitale.

Articolul continuă după reclamă

Oficialii din cadrul NATO nu cred că există riscul iminent al unui atac al Rusiei, iar Administraţia de la Moscova a negat că ar avea intenţii ostile, acuzând Alianţa Nord-Atlantică de activităţi care destabilizează Europa.

Pe acelaşi subiect

Conform diplomaţilor, noul plan, axat pe "Conceptul de disuasiune şi apărare în spaţiul euro-atlantic", este necesar în condiţiile în care Rusia dezvoltă armament avansat şi mobilizează trupe în apropierea frontierelor NATO.

"Tot mai multe incursiuni în zona Mării Negre"

"Acestea sunt modalităţile pentru descurajare. Iar planul este adaptat actualului comportament al Rusiei, dat fiind că observăm încălcări comise în spaţiul aerian, deasupra Mării Baltice, şi din ce în ce mai multe incursiuni în zona Mării Negre", a afirmat Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul german al Apărării, citată de postul de radio Deutschlandfunk.

În baza planului aprobat joi, Alianţa Nord-Atlantică va adopta măsuri punctuale de apărare în cursul anului 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » NATO aprobă un nou plan de contracarare a activităţilor Rusiei. "Tot mai multe incursiuni în zona Mării Negre"