Observator » Ştiri externe » Nigel Farage anunță că partidul Reform UK va accepta în premieră donații în criptomonede

Nigel Farage anunță că partidul Reform UK va accepta în premieră donații în criptomonede

Nigel Farage anunță că partidul Reform UK va accepta în premieră donații în criptomonede Nigel Farage, discurs la Bitcoin 2025, Las Vegas, 29 mai 2025 - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.05.2025, 16:33 | Modificat la 30.05.2025, 16:38

Liderul de extremă dreapta Nigel Farage a anunțat că partidul său Reform UK va accepta donații în criptomonede, o premieră în Marea Britanie, dar care a ridicat semne de întrebare cu privire la transparența unor astfel de tranzacții.

"De acum înainte, cu condiția să fiți un donator eligibil în Marea Britanie (...), suntem primul partid politic din Marea Britanie care poate accepta donații în bitcoin și alte criptomonede", a spus el, joi, la conferința Bitcoin 2025 din Las Vegas, SUA, relatează AFP, citată de Agerpres. 

Primul partid mare din Europa care accepta donații în criptomonede

Potrivit unui comunicat al companiei britanice de plăți Radom, care este responsabilă cu realizarea acestor operațiuni, Reform UK ar fi "primul partid politic important din Europa care va accepta donații în criptomonede".

Articolul continuă după reclamă

Site-ul Reform UK oferea deja această posibilitate vineri. "Oricine poate primi donații în criptomonede", care nu necesită "autorizare bancară", a declarat pentru AFP Larisa Yarovaya, care conduce Centre for Digital Finance de la Southampton Business School. Acest lucru "permite chiar și persoanelor excluse din sistemul bancar tradițional să acceseze serviciile financiare".

Dar criptomonedele generează și "îngrijorări cu privire la transparență, reglementare și potențiale abuzuri", adaugă cercetătoarea britanică.

În Statele Unite, Donald Trump a primit milioane de dolari din sector pentru a-și finanța ultima campanie prezidențială. Astăzi, el este un susținător fervent al cripto, ceea ce ridică semne de întrebare privind posibile conflicte de interese, notează France Presse.

Acceptarea donațiilor în criptomonede este, pentru Nigel Farage, "o modalitate de a-și demonstra loialitatea față de tehnologiile financiare", a apreciat Charles Morris, fondatorul societății de analiză ByteTree, intervievat de AFP.

Pe acelaşi subiect

Farage, al cărui partid este în prezent lider în sondaje, promite "o criptorevoluție" dacă Reform UK va ajunge la putere. El mai propune crearea unei rezerve digitale de bitcoin la Banca Angliei, inspirată de cea anunțată în Statele Unite.

În aprilie, ministrul britanic pentru buget Rachel Reeves a anunțat în premieră un proiect de reglementare privind activitățile legate de cripto-active, în încercarea de a face din Marea Britanie un "lider mondial" în acest domeniu.

În 2023, Nigel Farage a denunțat închiderea conturilor sale de către banca Coutts, o subsidiară a NatWest, din cauza opiniilor sale politice. Controversa a precipitat plecarea din funcție a șefei grupului, Alison Rose.