Antena Meniu Search
x

Galerie foto "Nu mai am mare lucru de pierdut". Mii de medici din Rusia îi cer lui Vladimir Putin să oprească razboiul în Ucraina

Mii de medici din Rusia au semnat o scrisoare deschisă către Vladimir Putin prin care cer încetarea războiului pe teritoriul Ucrainei. "Este suficient un moment pentru a ucide o persoană, în timp ce tratamentul și recuperarea victimelor durează ani. Iar pentru ce se întâmplă astăzi acolo, vom plăti mulți ani de acum înainte. Prin urmare, cerem încetarea imediată a tuturor operațiunilor în care sunt folosite arme letale", se arată în document, potrivit publicației Holod.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 01.03.2022, 11:47

Anna Klimets este din Ucraina, are 28 de ani și lucrează ca medic reumatolog în Moscova. 

"Familia mea este în Ucraina, pentru mine este o mare durere ce se întâmplă acolo. Ca medic, știu cât de importantă este viața și cât de greu este să o salvezi, iar toate aceste acțiuni care au loc acum acolo contrazic toate legile logicii și ale naturii. Nu faci așa ceva. Irosești vieți fără ca înainte să te așezi măcar la masa negocierilor și pur și simplu să începi imediat cu atacuri asupra populației,  civile. Acest lucru este greșit, este imposibil. Cred că toate conflictele, toate disputele trebuie rezolvate pașnic, și nu cu rachete, împușcături și oameni uciși", a declarat Anna Klimets pentru Holod, o publicație independentă din Rusia.

Anna spune că este o persoană apolitică. 

Anna Klimets

https://holod.media/

Pe acelaşi subiect

"Sunt medic, merg la muncă, ajut oameni, salvez vieți și am susținut mereu bunăstarea familiei mele și a poporului meu și, în general, a tuturor țărilor post-sovietice. Este greșit să-i întorci pe toți unul împotriva celuilalt, mai ales când familiile sunt separate și trăiesc în țări diferite și care acum sunt și ele în război. Războiul nu privește doar oamenii din Ucraina, ci toată Rusia. Această petiție este ceea ce trebuie. Cu cât suntem mai mulți, cu atât sunt mai multe șanse să fim auziți", a mai spus tânăra.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Daria, medic pediatru în Sankt Petersburg, protestează pentru că, spune ea, nu mai are mare lucru de pierdut. "Nu cred că după toate aceste evenimente voi rămâne în Rusia. Ceea ce se întâmplă este complet contrar tuturor principiilor mele", spune tânăra de 23 de ani.

"Moartea este întotdeauna rea, dar moartea violentă este și mai rea. Iar medicii sunt cei care înțeleg pe deplin acest lucru, pentru că au văzut moartea. Poziția mea față de guvernul rus este vagă. Eu sunt din Crimeea și m-am născut în Ucraina, așa că eu și familia mea nu ne-am format încă o poziție clară. Dacă toată această situație nu se oprește și chiar vreau să cred că se va opri, atunci cel mai probabil voi ieși să protestez. Nu mai am mare lucru de pierdut. Nu cred că după toate aceste evenimente voi mai rămâne în Rusia. Ceea ce se întâmplă este complet contrar tuturor principiilor mele. Îmi va fi greu să mai trăiesc în această țară. Am semnat scrisoarea pentru că în astfel de momente știi că nu ești singur, pentru că vorbești în numele unui mare număr de oameni care au ceva în comun și care înțeleg cel mai bine toată groaza a ceea ce se întâmplă. 

În timpul pandemiei, majoritatea dintre noi nu am avut timp să vorbim. Toată lumea a încercat să rezolve problema și să încerce să ajute oamenii cât mai mult posibil. Ce se întâmplă acum este împotriva a tot ceea ce am fost învățați cu toții", mărturisește Daria.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Karina Ibragimova are 27 de ani și este medic pediatru în Sankt Petersburg:

"Îmi amintesc din copilărie că războiul este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unei persoane. Am fost învățat patriotism și am crezut în acest patriotism. Războiul este, în principiu, rău, care aduce moartea nu numai militarilor, ci și civililor, copiii suferă. Ca medic pediatru, nu mă pot uita la lacrimile copiilor. Nu pot trăi normal cu gândul că civilii sunt împușcați undeva. Nu pot să rămân în tăcere. Această situație m-a făcut să caut orice canale pentru a reacționa cumva și nu mi-e frică să-mi exprim poziția. Nu am fost niciodată la mitinguri, nu am crezut niciodată cu adevărat în asta. Recent, mi-am dat seama că nu este așa și că trebuie să ne spunem cuvântul ca medici.

Karina Ibragimova

https://holod.media/

Cred că guvernul rus este ilegitim. Eu nu pot fi făcută responsabilă pentru ce fac autoritățile. A fost important pentru mine să semnez scrisoarea în numele medicilor, pentru că fiecare doctor știe că războiul este înfricoșător și dureros. Pentru un medic, sănătatea oamenilor este cel mai important lucru. Sunt gata să protestez. O voi face pe 6 martie. Sunt gata să ies în fiecare seară.

Coronavirusul este un lucru groaznic care ni s-a întâmplat, dar războiul... Orice persoană, și mai ales un medic, înțelege că sănătatea oamenilor este cel mai important lucru".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

David Oganyan are 28 de ani și este medic psihiatru, tot în Sankt Petersburg. 

"Am semnat scrisoarea deschisă pentru că aceasta este o modalitate de a opri nebunia. Acum are loc un război. Cum poți să sprijini războiul? Nu-mi place modul în care sunt stabilite prioritățile în țara mea. Nu-mi place că, de exemplu, educația vine după ambițiile imperiale. Nu-mi place că în țara mea o idee devine mai importantă decât viața umană. Am speranța că oamenii care trimit alți oameni să omoare pot măcar să asculte medicii. Există șansa ca măcar cineva să ne audă.

Toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă revine unei singure persoane. Practic, este vorba despre războiul pe care Rusia l-a început, o mișcare politică inumană".

David Oganyan

https://holod.media/

Holod este o publicație independentă din Rusia, un proiect al jurnalistei Taisiya Bekbulatova, care din 2012 până în 2017, a fost corespondent la departamentul de politică al ziarului Kommersant. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Declaraţii controversate de la BNR: "Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai". Credeţi că noi, statul sau împreună ar trebui să găsim soluţii pentru un trai mai bun?

Observator » Stiri externe » "Nu mai am mare lucru de pierdut". Mii de medici din Rusia îi cer lui Vladimir Putin să oprească razboiul în Ucraina