Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nu se opresc! Gruparea Statul Islamic a preluat controlul asupra aeroportului din Sirte

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a preluat controlul asupra aeroportului din Sirte, oraș situat la est de Tripoli, după retragerea, joi seara, a combatanților din cadrul coaliției de miliții Fajr Libya, au anunțat vineri un responsabil și organizația jihadistă

de Redactia Observator

la 29.05.2015 , 17:33

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a preluat controlul asupra aeroportului din Sirte, oraș situat la est de Tripoli, după retragerea, joi seara, a combatanților din cadrul coaliției de miliții Fajr Libya, au anunțat vineri un responsabil și organizația jihadistă

Baza aeriană Al-Qardabiya, unde se găsește aeroportul internațional din Sirte, devine primul aeroport cucerit de SI de când gruparea jihadistă este activă în Libia.

Baza 'a căzut în mâinile organizației SI', a declarat Mohammed Al-Chami, responsabil apropiat de Far Libya. Gruparea SI a anunțat, la rândul său, că a preluat controlul asupra aeroportului.

Articolul continuă după reclamă

Chami a declarat, pentru AFP, că jihadiștii au profitat de o operațiune de redesfășurare a trupelor însărcinate cu protejarea sectorului pentru a se infiltra și ocupa locul. Baza a fost evacuată în totalitate de către trupele afiliate Fajr Libya, potrivit acestuia.

Gruparea Statul Islamic controlează din februarie ample zone din regiunea Sirte, în mod concret localitatea Noufliyeh, devenită fieful său local.

Fajr Libya, care a preluat controlul asupra Tripoli în august 2014, a însărcinat 'batalionul 16' să apere și să securizeze Sirte, oraș de coastă situat la 450 de kilometri est de capitala libiană.

Statul Islamic a anunțat pe Twitter, potrivit Agerpres, că 'lupte violente au opus-o trupelor afiliate Fajr Libya în toate sectoarele din Sirte' și a confirmat cucerirea bazei aeriene Al-Qardabiya.

Libia este cufundată în haos după prăbușirea, în 2011, a regimului Muammar Gaddafi și milițiile fac aici legea. Fajr Libya a cucerit, în 2014, Tripoli, forțând guvernul recunoscut de comunitatea internațională, precum și parlamentul, să se exileze în estul țării.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Nu se opresc! Gruparea Statul Islamic a preluat controlul asupra aeroportului din Sirte