O fată de 14 ani și-a luat viața după ce a fost violată de 5 tineri într-un cimitir, în Belgia. "Toată lumea ei s-a prăbușit"
Cinci adolescenți au fost reținuți în Belgia după un presupus viol în grup, victima fiind o fată de 14 ani, transmite BBC. Potrivit presei belgiene, imaginile atacului sexual au ajuns pe internet, iar adolescenta și-a luat zilele patru zile mai târziu. Procurorii spun că trei dintre suspecți, care sunt minori, au ajuns la un centru special, iar doi tineri de 18 și 19 ani au fost arestați.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Adevărul din spatele cifrelor de afaceri ale companiilor din România
Procurorii au confirmat că îi investighează pe tineri pentru "fapte care s-au petrecut cu puțin timp înainte de moartea victimei". Conform unor informații apărute în presa din Belgia, fata a aranjat o întâlnire cu un prieten într-un cimitir din Ghent, pe data de 15 mai. Acesta, însă, a venit la locul stabilit cu alți patru amici și împreună au abuzat-o pe adolescentă. Mai mult, au publicat imaginile pe social media. "A fost picătura care a umplu paharul pentru ea... toată lumea ei s-a prăbușit", a declarat tatăl tinerei, pentru ziarul Het Nieuwsblad.
Reacții la nivel înalt, după moartea tinerei din Belgia
Primarul din localitatea în care trăia adolescenta povestește că o cunoștea și este șocat de caz. "Nu îți imaginezi că așa ceva se poate întâmpla în municipalitatea ta", a mărturisit el, pentru Het Laatste Nieuws. Cazul a creat un val de indignare în Belgia, stârnind reacții la nivel înalt. Secretatul de stat pentru Egalitate, Sarah Schlitz, a jurat să ia măsuri pentru a opri răspândirea pe social media a imaginilor de acest fel. "Distribuția acestor imagini este nu doar intolerabilă, ci mai ales ilegală. Nu ar trebui să fie posibil", a spus ea, adăugând că echipa ei se va întâlni cu reprezentanții marilor companii de social media pentru a discuta politici de moderare a conținutului.
"Oribil. Nu sunt cuvinte. Le spun victimelor violenței sexuale: depuneți plângere", a scris pe Twitter ministrul Justiției din Belgia, Vincent van Quickenborne, potrivit BBC. Acesta a precizat că sistemul judiciar va face tot posibilul pentru a găsi și pedepsi făptașii, la fel ca și cei care publică astfel de înregistrări. Liesbet Stevens, expert în egalitatea de gen, a spus pentru VRT News că asaltul "nu este din nefericire un caz izolat" și a spus că sunt raportate aproximativ 200 de violuri în grup în fiecare an, în Belgia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰