O tânără din India a fost dată dispărută de familie în 2010. Acum, fata a fost descoperită la doar 500 de metri de casă: trăia cu iubitul ei
O tânără dintr-un sat din India a plecat de acasă şi a fost dată dispărută de familie în urmă cu mai bine de un deceniu. După 11 ani, fata a fost descoperită în acelaşi, la doar câteva sute de metri distanţă de locuinţa părinţilor.
Sajitha a plecat de acasă în 2010, pe vremea când avea doar 18 ani. Pentru că nu au reuşit să dea de urma fetei, părinţii au dat-o dispărută. Nici căutările poliţiei nu au dat vreun rezultat, aşa că familia s-a împăcat cu gândul că nu o vor mai vedea niciodată pe Sajitha.
Potrivit Indian Express, tânără a fost descoperită în acelaşi sat, la doar jumătate de kilometru distanţă de casa părintească. Sajitha locuia împreună cu iubitul ei, dar fără ca părinţii băiatului să ştie de existenţa ei. Rahman, marea dragoste a tinerei fugare, o ţinea ascunsă pe Sajitha în camera lui. Uşa dormitorului era mereu închisă pentru ca părinţii lui Rahman să nu o descopere pe tânără.
Totul s-a complicat după ce părinţii lui Rahman au început să-şi facă griji că anii trec şi băiatul lor nu îşi găseşte o fată cu care să se căsătorească. În momentul în care părinţii băiatului i-au găsit acestuia o posibilă soţie, Rahman a fugit de acasă. O dată cu el, şi Sajitha care nu mai avea niciun motiv să rămână în casă.
După fuga lui Rahman, a fost alertată poliţia care a reuşit să-l găsească pe acesta. Mergând pe firul poveştii, poliţiştii au descoperit tot adevărul. Motivul real pentru care Sajitha a plecat de acasă şi pentru care trăia pe ascuns în casa iubitului ei e reprezentat de religie: cei doi provin din medii religioase diferite, astfel că familiile lor nu ar fi fost niciodată de acord cu relaţia.
Cei doi au fost prezentaţi instanţei de judecată, iar povestea lor de dragoste nu i-a lăsat indiferenţi pe magistraţi care au permis ca Sajitha şi Rahman să locuiască împreună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰