Papa Francis, scurtă apariţie la slujba de Florii de la Vatican. Mesajul pe care l-a transmis credincioşilor din scaunul cu rotile
Papa Francisc le-a făcut o surpriză celor peste 20 de mii de credincioşi care au participat astăzi la slujba de Florii de la Vatican. Suveranul Pontif şi-a făcut apariţia în mijlocul oamenilor. Impresionaţi, credincioşii l-au aplaudat şi s-au rugat pentru sănătatea sa. Suveranul a fost externat luna trecută după ce s-a luptat cinci săptămâni cu o dublă pneumonie. Aflat în recuperare, Papa în vâstă de 88 de ani le-a transmis creştinilor din toată lumea un mesaj scurt, cât l-au ţinut puterile.
Papa Francisc a avut o scurtă apariție publică în Piața Sfântul Petru din Vatican, duminică, la sfârșitul slujbei din Duminica Floriilor. El a salutat mulțimea din scaunul cu rotile, relatează Reuters.
"Duminică a Floriilor frumoasă! O Săptămână Mare bună!", le-a urat Suveranul Pontif credincioșilor, oprindu-se ocazional pentru a vorbi cu persoanele prezente la eveniment.
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost externat din spital pe 23 martie, după ce a petrecut cinci săptămâni sub tratament pentru infecția pulmonară, despre care medicul său a spus ulterior că aproape l-a ucis.
Echipa sa medicală l-a îndemnat să se odihnească timp de două luni, iar Papa a stat inițial departe de ochii lumii după ce s-a întors acasă. Cu toate acestea, el a avut până acum patru apariții neanunțate în ultima săptămână și, de asemenea, s-a întâlnit pentru scurt timp cu regele Charles și regina Camilla ai Marii Britanii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰