Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Papa Francisc a ieșit cu bine din operație. Suveranul Pontif începe recuperarea și nu va fi nevoit să-și anuleze vizitele apostolice

După o zi de îngrijorare, catolicii din lumea întreagă răsuflă uşuraţi. Papa Francisc a fost operat şi se simte bine. A avut o noapte liniştită după intervenţie, a anunţat Vaticanul. Recuperarea va dura cel puţin şapte zile, timp în care Suveranul Pontif şi-a anulat toate întâlnirile şi audienţele.

de Redactia Observator

la 08.06.2023 , 21:22

Sergio Alfieri, chirurgul Papei: "Am vorbit cu el acum 10 minute şi m-a întrebat când facem şi a treia operaţie. A glumit cu mine, înţelegeţi?"

În faţa jurnaliştilor, medicul care l-a operat pe Papa Francisc a fost la fel de bine dispus ca şi pacientul lui. Sergio Alfieri este chirugul pe mâna căruia s-a lăsat Suveranul Pontif şi în urmă cu doi ani când i s a extirpat o parte a colonului. De altfel, acea intervenţie a avut ca rezultat şi hernia care i-a provocat dureri în ultimele luni. Dar totul s a încheiat cu bine

Sergio Alfieri, chirurgul Papei: "Papa este complet vindecat. După ce va pleca din spital, nu va exista nicio urmă și nicio îngrijorare pentru bolile pentru care a fost operat acum doi ani și astăzi. Deci nu s-au găsit alte afecţiuni, nu are alte boli."

Vezi și

Vestea a fost primită cu bucurie de credincioşi. 

Pe acelaşi subiect

Credincios: "Totul a decurs bine, slavă Domnului. Ne rugăm pentru el, este o persoană minunată. Este cu adevărat un dar al lui Dumnezeu. Aşteptam veşti bune după această operaţie. Trebuia să o facă, ştiam de suferinţa lui. Rezultatul bun ne face pe toţi fericiţi."

Procedura a durat trei ore, timp în care toţi cei care au trecut prin  faţa Spitalului Gemelli s-au oprit să spună o rugăciune. 

Credincios: "Este groaznic, Cred că gândurile națiunii și ale tuturor celorlalți și ale oricărei alte țări ar trebui să se îndrepte către el, toată lumea să se roage pentru el acum. Este o persoană bună, să sperăm că totul va fi bine." 

Rugăciuni din toată lumea pentru Suveranul Pontif

Pe lângă credincioşi, în faţa spitalului s-au adunat jurnalişti din lumea întreagă. Cu toţii au stat cu ochii pe fereastra rezervei unde e internat Papa. Ultimele veşti înaintea operaţiei le-a adus preotul Enzo Fortunato. 

Enzo Fortunato, preot: "I-am urat curaj și i-am spus că îl vom fi alături prin rugăciunile noastre."

În vârstă de 86 de ani, Papa Francisc a fost operat de patru ori până acum. Medicii i-au recomandat să se menajeze mai mult. 

Manish Chand, chirurg: "Este doar o problemă de durere după aceea. Și cu siguranță, În primele șase săptămâni după acest tip de intervenție chirurgicală, există riscul unei recidive. Deci, sugestia este să nu facă nimic deosebit de obositor."

Vara aceasta, Papa are programate vizite în Portugalia, în august, şi Mongolia, în septembrie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Papa Francisc a ieșit cu bine din operație. Suveranul Pontif începe recuperarea și nu va fi nevoit să-și anuleze vizitele apostolice